S********* A*****
Intimat ReclamantR********* B*** S***
Recurent PârâtR********* B*** S*** A****** T*****
Intimat PârâtAdmite recursul. Casează decizia recurată şi rejudecând, respinge apelul reclamantului ca nefondat. Admite apelul incident. Schimbă în parte sentinţa apelată în sensul că respinge şi capetele de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei prev. de art. 3.12 din contractul părţilor privitoare la comisionul de procesare, restituirea sumei încasate cu titlu de comision de procesare şi plata dobânzii legale aferente acesteia. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate. Obligă intimatul reclamant la plata către recurenta pârâtă a sumei de 3029 cu titlu de cheltuieli de judecată. Definitivă.
Hotarare 456/2020 din 17.11.2020În temeiul art. 413 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, suspendă judecata recursului declarat de recurenta pârâtă R********* B*** S***, împotriva deciziei nr. 721/2017 din data 7 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Gorj Secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. 8242/318/2015, în contradictoriu cu intimatul reclamant S********* A***** şi intimata pârâtă R********* B*** S*** AGENŢIA TG-JIU, până la soluţionarea cauzei nr. C-81/19 aflată pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Cu recurs pe toată durata suspendării.
Incheiere suspendare din 02.04.2019