D**** V* V*****
InculpatZ******* A**** M****
Parte vătămatăZ******* H*** O*******
Parte vătămatăN**** O***** E****
Parte vătămatăJ******** V******* C****
Parte vătămatăÎn baza art. 215 alin. 1 şi 2 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal condamnă pe inculpatul D.V. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în formă continuată (31 acte materiale). În temeiul art. 71 Cod penal din 1969, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal din 1969, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 alin. 2 Cod penal din 1969. În baza art. 81 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 5 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 82 Cod penal din 1969, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei. În temeiul art. 404 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal din 1969, respectiv dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune pentru care s-a pronunţat o hotărâre definitivă, chiar dacă după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru noua infracţiune. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, rap. la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art. 19, art. 25 Cod procedură penală şi art. 397 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 1357 şi urm. Cod civil, art. 1372 alin. 1 Cod civil, admite acţiunile civile formulate de: -partea civilă Z.A.M. şi obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 361 lei reprezentând daune materiale; -partea civilă Z.H.O., şi obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 361 lei reprezentând daune materiale; -partea civilă N.O.E., şi obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 240 lei reprezentând daune materiale; -partea civilă J.V.C. şi obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 244 lei reprezentând daune materiale; -partea civilă T.O.G., şi obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 240 lei reprezentând daune materiale; -partea civilă S.R.C., şi obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 246 lei reprezentând daune materiale; -partea civilă F.F. şi obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 244 lei reprezentând daune materiale; -partea civilă F.A.M. şi obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 244,20 lei reprezentând daune materiale: -partea civilă P.G.B., şi obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 240 lei reprezentând daune materiale; -partea civilă A.S.D., domiciliată şi obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 245 lei reprezentând daune materiale; -partea civilă C.D.A., şi obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 240 lei reprezentând daune materiale, În baza art. 19, art. 25 Cod procedură penală şi art. 397 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 1357 şi urm. Cod civil, art. 1372 alin. 1 Cod civil, admite în parte acţiunile civile formulate de: -partea civilă K.M.C., şi obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 238.87 lei reprezentând daune materiale şi respinge în rest pretenţiile solicitate; -partea civilă E.M. şi obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 248 lei reprezentând daune materiale şi respinge în rest pretenţiile solicitate; -partea civilă E.C.I. şi obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 248 lei reprezentând daune materiale şi respinge în rest pretenţiile solicitate; -partea civilă E.D.A. şi obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 229,94 lei reprezentând daune materiale şi respinge în rest pretenţiile solicitate; -partea civilă F.A. şi obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 242,63 lei reprezentând daune materiale şi respinge în rest pretenţiile solicitate; -partea civilă R.R.I., şi obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 484 lei reprezentând daune materiale şi respinge în rest pretenţiile solicitate; -partea civilă C.C.S. şi obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 250 lei reprezentând daune materiale şi respinge în rest pretenţiile solicitate; -partea civilă C.L. şi obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 246 lei reprezentând daune materiale şi respinge în rest pretenţiile solicitate; -partea civilă B.R. şi obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 249,70 lei reprezentând daune materiale şi respinge în rest pretenţiile solicitate. Ia act că persoanele vătămate M. V.S., T.V., Ş.I. S., C.P.D., M. M.M., L.M., I.I., M.I.A., ?.L. V., ?.A.F., M.I.C. nu s-au constituit păr?i civile în cauză. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. d Cod procedură penală, cu aplicarea art. 112 alin. 1 lit. e Cod penal şi alin. 5 Cod penal, confiscă de la inculpatul D.V. suma de 3134,75 de lei, bani dobândiţi de inculpat care nu au servit la despăgubirea persoanelor vătămate. În temeiul art.272 alin. 2 Cod procedură penală, dispune plata sumei de 520 de lei reprezentând onorariu avocatului din oficiu al inculpatului D.V.(av. Ciorogariu Bogdan), din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. În temeiul art.272 alin. 2 Cod procedură penală, dispune plata sumei de 1235 de lei reprezentând onorariu avocatului din oficiu al persoanelor vătămate şi al părţilor civile (av. Terescu Adoriana Victoria), din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 500 lei reprezentând cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10.10.2019.
Hotarare 3188/2019 din 10.10.2019Amana pronuntarea la data de 10.10.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.09.2019Stabileste termen pentru deliberare si pronuntare la data de 26.09.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.09.2019se revine cu adrese privind efectuarea comisiilor rogatorii
Incheiere de sedinta din 03.07.2019se revine cu adrese privind efectuarea comisiilor rogatorii
Incheiere de sedinta din 23.05.2019se citeaza inculpatul şi se efectueaza comisii rogatorii privind audierea martorilor incuviintati
Incheiere de sedinta din 28.03.2019se citeaza martorii
Incheiere de sedinta din 28.02.2019se emite adresa catre Baroul Timiş în vederea desemnarii unui aparator din oficiu in ceea ce privesc persoanele vatamate carora li se va comunica prezenta incheiere
Incheiere de sedinta din 17.01.2019se citeaza persoanele vatamate
Incheiere de sedinta din 13.12.2018se emit adrese catre ANP, IGPR şi SINS
Incheiere de sedinta din 15.11.2018se citeaza inculpatul cu mandat de aducere şi se emite adresa catre grefa instantei
Incheiere de sedinta din 04.10.2018