C*** D**** C*****
InculpatP** D**** Z******
Parte civilăÎn baza art. 396 alin. (1), (6) C.proc.pen. raportat la art. 16 alin. 1 lit. g C.proc.pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului CONŢ DORIN CORNELpentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe, faptă prevăzută de art. 193 alin. 1 C.pen. (persoană vătămată Pop Deian-Zenoviu), ca urmare a retragerii plângerii prealabile.Admite cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul Conţ Dorin Cornel, prin apărătorul ales, şi în consecinţă, în baza art. 386 din C.pr.penală, schimbă încadrarea juridică a infracţiunii de contrabandă calificată reţinută în sarcina inculpatului CONŢ DORIN CORNEL, din prevederile art. 176 din Legea nr. 141/1997, în prevederile art. 271 din Legea nr. 86/2006. În baza art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C.proc.pen. condamnă pe inculpatul CONŢ DORIN CORNEL, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată, faptă prevăzută de art. 271 din Legea 86/2006, la pedeapsa de 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi h) din C.penal. În baza art. 67 alin. 2 din Codul penal raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b) şi h) din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În baza art. 65 alin.1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi h) din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C.proc.pen. condamnă pe inculpatul CONŢ DORIN CORNEL, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, faptă prevăzută de art. 342 alin. 2 C.pen., la pedeapsa de 2 luni închisoare. În baza art. 66 alin.1 lit. a), b) şi h) din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În baza art. 65 alin.1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi h) din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C.proc.pen. condamnă pe inculpatul CONŢ DORIN CORNEL, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de armă fără drept, faptă prevăzută de art. 343 alin. 2 C.pen., la pedeapsa de 4 luni închisoare. În baza art. 66 alin.1 lit. a), b) şi h) din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În baza art. 65 alin.1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi h) din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 38 şi art. 39 alin. 1 lit. b) din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (de 2 luni închisoare + 4 luni închisoare = 6 luni închisoare), respectiv 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 3 lit. a) Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În baza art. 45 alin. 5 Cod penal, art. 65 alin. (1) şi (3) raportat la art.66 alin.1 lit. a), b) şi h) Cod penal, aplică inculpatului ca rezultantă pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 din Codul penal dispune suspendarea executării pedepsei de 2 ani şi 2 luni închisoare, sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din Codul penal. În baza art. 93 alin. (1) din Codul penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Satu Mare, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din Codul penal, impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare sociala derulat de serviciul de probatiune sau organizat in colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Satu Mare sau Fundaţiei Hans Lindner, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) din Codul penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal. Constată că persoana vătămată Pop Deian-Zenoviu nu s-a constituit parte civilă faţă de inculpat. În baza art. 112 alin. 2 lit. b din Codul penal, dispune confiscarea de la inculpatul Conţ Dorin-Cornel a armei neletale constând în puşcă cu aer coprimat Hatsan Mod 100, CN-17-BBM >7,5, seria 0907-09459, calibru 4,5 mm (177 KAL), aflată în prezent la Camera de corpuri delicte a I.P.J. Satu Mare, conform dovezii seria SM/H-0146 din 14.05.2018. În baza art. 274 lin. 1 din C.proc.pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate statului. În baza art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. b) C.proc.pen. obligă pe persoana vătămată Pop Deian-Zenoviu, la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.01.2019.
Hotarare 20/2019 din 16.01.2019amână pronunţarea la data de 16.01.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.01.2019în vederea împăcării şi retragerii plângerii prealabile în ceea ce priveşte infracţiunea de loviri şi alte violenţe
Incheiere de sedinta din 20.11.2018la cererea inculpatului în vederea angajării unui apărător
Incheiere de sedinta din 23.10.2018