S* N** - V*** S*** S**
Intimat ContestatorF*** V********
Contestator ContestatorA************ J******** A F********* P****** O**
Intimat Intimattermenul a fost preschimbat la 18.06.2020.
Respinge cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 609/12.12.2019 şi cererea privind îndreptarea erorii materiale, ca neîntemeiate. Definitivă. Pronuntata azi 22.06.2020 prin punerea solutiei la dispozitia partilor de catre grefa instantei
Incheiere indreptare eroare materiala din 22.06.2020Dispune, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în partea introductivă a sentinţei nr. 609/12.12.2019 pronunţată de Tribunalul Olt Secţia a II a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 826/184/2017*, în sensul că se va consemna : „ Decizia nr. 609”, în loc de „ Sentinţa nr. 609” Prezenta face parte integrantă din decizia nr. 609 din 12.12.2019, pronunţată de Tribunalul Olt - Secţia a II a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 826/184/2017*. Îndreptarea se va face în ambele exemplare ale hotărârii. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 19.06.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere de sedinta din 19.06.2020Amana pronuntarea la 22.06.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.06.2020Admite cererea si preschimbă termenul de judecată la data de 18.06.2020, ora 11.00. Pronuntata azi 21.05.2020, prin punerea solutiei la dispozitia părtilor de către grefa instanţei.
Incheiere de sedinta din 21.05.2020Admite excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la executare formulate de contestatoarea SC NIC VALI STIL SRL, invocată de intimată, astfel cum a fost calificată de instanţă, si respinge contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC NIC VALI STIL SRL, ca inadmisibilă. Admite excepţia tardivităţii contestaţiei la executare cu privire la motivele referitoare la executarea silită însăşi (propriu-zisă), în dosarul de executare nr.34761/19.10.2011 întocmit de intimată si respinge ca tardivă contestaţia la executare formulată de contestatoarea Fira (fostă Chivu) Valentina, in contradictoriu cu intimata, în ceea ce priveşte motivele referitoare la executarea silită însăşi (propriu-zisă), în dosarul de executare nr.34761/19.10.2011, întocmit de intimată. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia tardivităţii contestaţiei la executare împotriva adresei de înfiinţare a popririi nr. 506429 din data de 21.03.2017, emisă în dosarul de executare sus-menţionat. Admite contestaţia la executare împotriva adresei de înfiinţare a popririi nr. 506429 din data de 21.03.2017, în dosarul de executare nr.34761/19.10.2011, formulată de contestatoarea FIRA (fostă Chivu) VALENTINA, împotriva intimatei AJFP Olt – Serviciul Fiscal Orăşenesc Balş. Anulează adresa de înfiinţare a popririi nr. 506429 din data de 21.03.2017, emisă de intimată în dosarul de executare nr.34761/19.10.2011. Obligă intimata la plata sumei de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată, catre contestatoarea Fira (fostă Chivu) Valentina. Definitiva.
Hotarare 609/2019 din 12.12.2019Amana pronuntarea la 12.12.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.12.2019Amana pronun?area la 05.12.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.11.2019Respinge cererea de administrare a probei cu expertiza judiciara de specialitatea "fiscalitate", ca neîntemeiată, constatând că proba solicitată nu este utilă soluţionării cauzei. Fixează termen la 28.11.2019 pentru continuarea judecăţii cauzei.
Incheiere de sedinta din 31.10.2019Amână cauza la data de 31 octombrie 2019 pentru lipsa de procedură cu intimata contestatoare SC Nic Vali Stil SRL.
Incheiere de sedinta din 19.09.2019Termen la 19.09.2019, pentru observarea înscrisurilor depuse de către intimata Administraţia Finanţelor Publice Olt pentru acest termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 20.06.2019Acordă termen la data de 20.06.2019 pentru observarea înscrisurilor depuse de către intimata AJFP Olt. Comunică notele de probatoriu către intimate, urmând a fi puse în discuţie la următorul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 06.06.2019Termen la 06.06.2019, pentru când se emite adresă către intimata A************ J******** A F********* P****** O**.
Incheiere de sedinta din 09.05.2019Admite recursul, casează setinta si retine cauaza spre rejudecare. Stabileste termen la data de 09.05.2019. Se vor cita părtile.
Hotarare 16/2019 din 28.03.2019Termen la 28.03.2019, la cererea apărătorei recurentei contestatoare.
Incheiere de sedinta din 14.02.2019Dispune recalificarea căii de atac din apel în recurs
Incheiere de sedinta din 14.02.2019