G***** I* C****
InculpatS***** R**** P*** A****** - D******* G******* R******** A F********* P****** B***** - A************ J******** A F********* P****** H*******
Parte civilăÎn temeiul art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, constată competenţa materială şi teritorială a Tribunalului Harghita, legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr. 221/P/2018 din 09.07.2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, privind pe inculpatul G.C.cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de: “evaziune fiscală”, fapta prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (3 acte materiale) şi art. 5 alin. 1 Cod penal, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii privind pe inculpatul G.C., pentru săvârşirea infracţiunii de „evaziune fiscală – evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la baza operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive”, în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (3 acte materiale) şi art. 5 alin. 1 Cod penal. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 20.08.2018.
Incheierefinalacamerapreliminara30/2018 din 20.08.2018