O****** E**** M****
PetentI************ D* P****** J******* S****** – P*** R****** L****
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul O****** E**** M****, în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava. Dispune înlocuirea sancţiunii contravenţionale a amenzii stabilită pentru contravenţia prevăzută de art. 147 punctul 1 din HG nr. 1391/2006 ?i sancţionată conform art. 101 alin.1 punctul 18 din OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în cuantum de 870 lei (6x145 lei) cu avertisment, atrăgând petentului atenţia asupra pericolului social al faptei săvârşite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale. Respinge în rest plângerea ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei astăzi, data de 9.04.2019.
Hotarare 1635/2019 din 09.04.2019Amână pronun?area la data de 9 aprilie 2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.03.2019