G******** I****
Parte vătămatăA******* D********* B***** A************ J******** A F********* P****** A***
Parte civilăŞ***** D***** M*****
InculpatI**** A*** C****
Inculpat1. În baza art. 396 alin. 2 Cpp, condamnă inculpatul Ş***** D***** M*****, la următoarele pedepse: - pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere ilegală de arbori prevăzută de art. 107 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 46/2008 republicată, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cpp - respectiv pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori prevăzută de art. 109 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 46/2008 republicată, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cpp În baza art. 38 alin. 1 raportat la art. 39 alin. 1 lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele de mai sus, stabileşte pedeapsa cea mai mare de 1 an închisoare la care adaugă 1/3 din a doua pedeapsă, rezultând pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen., începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Alba, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă (atunci când va fi cazul); e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. inculpatul va fi obligat să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau de o instituţie din comunitate colaboratoare. În baza art. 93 alin. (3) C. pen. inculpatul va fi obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 60 de zile, în cadrul Primăriei com. Noşlac sau a Primăriei oraşului Ocna Mureş. În baza art. 94 C. pen. supravegherea inculpatului pe durata termenului de supraveghere va fi realizată de către Serviciul de Probaţiune Alba. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., anume asupra faptului că săvârşirea unei noi infracţiuni sau nerespectarea măsurilor de supraveghere sau a obligaţiei stabilite în sarcina sa atrage revocarea suspendării executării pedepsei şi executarea efectivă a pedepsei. 2. În baza art. 396 alin. 2 Cpp, condamnă inculpatul I**** A*** C****, la următoarele pedepse: - pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere ilegală de arbori prevăzută de art. 107 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 46/2008 republicată, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cpp - respectiv pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori prevăzută de art. 109 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 46/2008 republicată, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cpp În baza art. 38 alin. 1 raportat la art. 39 alin. 1 lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele de mai sus, stabileşte pedeapsa cea mai mare de 1 an închisoare la care adaugă 1/3 din a doua pedeapsă, rezultând pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen., începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Alba, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă (atunci când va fi cazul); e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. inculpatul va fi obligat să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau de o instituţie din comunitate colaboratoare. În baza art. 93 alin. (3) C. pen. inculpatul va fi obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 60 de zile, în cadrul Primăriei com. Noşlac sau a Primăriei oraşului Ocna Mureş. În baza art. 94 C. pen. supravegherea inculpatului pe durata termenului de supraveghere va fi realizată de către Serviciul de Probaţiune Alba. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., anume asupra faptului că săvârşirea unei noi infracţiuni sau nerespectarea măsurilor de supraveghere sau a obligaţiei stabilite în sarcina sa atrage revocarea suspendării executării pedepsei şi executarea efectivă a pedepsei. 3. În baza art. 397 Cpp şi art. 1357 şi urm. Cod civil, admite acţiunea civilă formulată de ANAF – DGRFP – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba şi obligă cei doi inculpaţi în solidar la plata către aceasta a sumei de 6386,31 lei şi a dobânzii legale aferente acestei sume până la plata efectivă, cu titlu de despăgubiri. Ia act de faptul că persoana vătămată G******** I**** nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 112 alin. (1) lit. b) raportat la art. 112 alin. 5 C. pen. dispune confiscarea de la inculpatul Ş***** D***** M***** a sumei de 250 lei reprezentând contravaloarea drujbei folosită de inculpaţi la tăierea arborilor. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă fiecare inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 12.06.2018.
Hotarare 733/2018 din 12.06.2018Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 12.06.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.05.2018