S* I** G*** S**
ReclamantS* S**** S******** S**
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă având ca obiect „pretenţii” formulată de reclamantul S.C. IPS GRUP S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul S.C. SEVEN SPRINGROM S.R.L. Obligă pârâtul S.C. SEVEN SPRINGROM S.R.L. să plătească reclamantului S.C. IPS GRUP S.R.L. suma de 2127,20 lei, reprezentând contravaloare servicii monitorizare şi intervenţie prestate în perioada octombrie 2014 - decembrie 2015. Respinge, ca nefondată, cererea reclamantului S.C. IPS GRUP S.R.L. pentru obligarea pârâtului S.C. SEVEN SPRINGROM S.R.L. la plata sumei reprezentând dobânda legală penalizatoare calculată conform OG nr. 13/2011 la sumele ce fac obiectul facturilor neachitate emise în perioada octombrie 2014 - decembrie 2015 în executarea contractului de prestări servicii monitorizare şi intervenţie nr. 402/01.04.2014. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Piatra Neamţ. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.04.2019.
Hotarare 1702/2019 din 24.04.2019Amână pronun?area cauzei la 24.04.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.04.2019Amână judecarea cauzei pentru ca reclamanta să depună sub sancţiunea suspendării cauzei, copia contractului încheiat cu pârâta.
Incheiere de sedinta din 15.02.2019DOSAR 8350/279/2018 DISPUNE 19.11.2018 Constată că reclamanta SC IPS Grup SRL a complinit lipsurile. Dispune continuarea procedurii premergătoare judecăţii. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.11.2018. Preşedinte
Incheiere de sedinta din 19.11.2018Amână judecarea verificării legalităţii pentru data de 19.11.2018 pentru a se depune la dosar originalul recipisei de plată a taxei de timbru judiciar.
Incheiere de sedinta din 22.10.2018