M********* C*********
PetentI** B****
IntimatT*** A***** V*****
IntervenientAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI BIHOR, raportat la capătul de cerere privind restituirea sumei achitată cu titlu de amendă, reprezentând jumătate din minimul special al amenzii aplicate. Respinge cererea de restituire a amenzii contravenţionale achitate ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petentul M********* C*********, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL de POLIŢIE al JUDEŢULUI BIHOR şi intervenienţii forţaţi Trif Adrian-Viorel, City Insurance şi S.C.Euroins România Asigurare-Reasigurare. Menţine procesul verbal seria PBHX nr. 194146 din data de 28.05.2018, ca legal şi temeinic. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Oradea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 06.05.2019.
Hotarare 2773/2019 din 06.05.2019In vederea deliberării
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.04.2019Pentru a se achita diferenta onorar expert
Incheiere de sedinta din 02.04.2019pentru studierea raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 05.03.2019lipsa raport expertiza
Incheiere de sedinta din 22.01.2019in vederea efectuării expertizei tehnice auto
Incheiere de sedinta din 13.11.2018probe
Incheiere de sedinta din 16.10.2018pentru citarea asiguratorilor
Incheiere de sedinta din 04.09.2018