Dosar 839/111/2018/a1 din 12.06.2018

obligaţia de a face


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 839/111/2018/a1
Data dosar:
12.06.2018
Instanta:
Curtea de Apel Oradea
Departament:
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
obligaţia de a face
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.10.2018 la ora 09:00

    Complet: R3CAF recurs
  • Admitere recurs

    Admite recursul declarat de recurenţii Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Oradea – prin Primar, Primăria Municipiului Oradea – prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Oradea – prin Primar şi Direcţia Patrimoniu Imobiliar – Serviciul Locuinţe, Spaţii Comerciale în contradictoriu cu intimata M**** A*** C****** împotriva sentinţei nr. 930/CA/15.05.2018 pronun?ată de Tribunalul Bihor, pe care o casează în tot şi rejudecând fondul, admite excepţia inadmisibilităţii acţiunii, ridicată din oficiu şi, în consecinţă: Respinge ca inadmisibilă cererea de suspendare formulată de reclamanta M**** A*** C****** în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Oradea – prin Primar, Primăria Municipiului Oradea – prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Oradea – prin Primar şi Direcţia Patrimoniu Imobiliar – Serviciul Locuinţe, Spaţii Comerciale. Fără cheltuieli de judecată în primă instan?ă şi recurs. Definitivă. Pronunţată în ?edin?ă publică azi, 12.10.2018.

    Hotarare 3676/2018 din 12.10.2018
  • Sedinta din data de 28.09.2018 la ora 09:00

    Complet: R3CAF recurs
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare formulată de către reprezentanta intimatei M**** A*** C******, cererea fiind justificată cu adeverinţă medicală şi amână cauza la data de 12.10.2018, cam. 61, ora 9.

    Incheiere de sedinta din 28.09.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD