P******** D* P* L**** J********** T*****
PetentD****** G*******
IntimatAdmite solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea. În temeiul art. 549 ind. 1, alin. (5), lit. b), C.proc.pen., coroborat cu art. 66, alin. (1) din O.U.G nr. 23 din 2008 privind pescuitul şi acvacultura, rap. la art. 112, alin. 1, lit. b), C.pen, dispune confiscarea specială în parte, prin echivalent bănesc în cuantum de 150 de lei, de la suspectul D****** G*******, a bărcii din lemn tip luntre, confecţionată artizanal, de aproximativ 4 (patru) metri lungime, de culoare neagră, având 7 (şapte) crivace, fără marcaj exterior şi a unui ghionder din lemn de culoare naturală de 9 metri lungime, care i-au fost lăsate acestuia în custodie până la finalizarea cercetărilor în cauză. În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18.03.2019.
Incheiere finala dezinvestire din 18.03.2019Amână pronunţarea la data de 18.03.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.03.2019