O****** N******* A* R********** C*********
ReclamantR*** M**** S*****
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamantul O****** N******* A* R********** C********* formulată împotriva pârâtei ROUA MARCO SRL. Dispune dizolvarea pârâtei ROUA MARCO SRL, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Călăraşi sub nr. J51/412/2009, CUI 26057868. Dispune înregistrarea prezentei sentinţe în registrul comerţului. Dispune comunicarea prezentei sentinţe Ministerului Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Călăraşi, publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe pagina de internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului sau pe portalul de servicii on-line al acestuia. Cu apel în 30 zile de la publicarea prezentei în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, care se va depune la Tribunalul Călăraşi. O copie a apelului va fi depusă şi la oficiul registrului comerţului pentru menţionare în registru. Pronunţată în şedinţă publică.
Hotarare 626/2018 din 20.09.2018Amână pronunţarea la data de 20.09.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.09.2018Repartizat ciclic completului C8