M*** I****
InculpatI. Condamnă pe inculpatul MÎ?U IONU?, la pedeapsa închisorii de 1 an, pentru săvâr?irea infracţiunii de conducere a unui vehicul fara permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (10) C.proc.pen. În baza art. 67 alin. (1) C. pen. interzice cu titlu de pedeapsa complementara, pe o durata de 1 an dupa executarea pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prevazute de art. 66 alin. (1) lit. a (dreptul de a fi ales în autoritaţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implica exerciţiul autoritaţii de stat). În temeiul art. 66 alin. (1) C. pen. interzice inculpatului cu titlu de pedeapsa accesorie exercitarea drepturilor prevazute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen., în condiţiile prevazute de art. 65 alin. (1) şi alin. (3) C. pen. II. Condamnă pe inculpatul MÎ?U IONU?, cu datele mai sus precizate, la pedeapsa închisorii de 3 luni, pentru săvâr?irea infracţiunii de uz de fals prev. de art. 323 C.pen., cu aplic. art. 396 alin. (10) C.proc.pen. În baza art. 67 alin. (1) C. pen. interzice cu titlu de pedeapsa complementara, pe o durata de 1 an dupa executarea pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prevazute de art. 66 alin. (1) lit. a (dreptul de a fi ales în autoritaţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implica exerciţiul autoritaţii de stat). În temeiul art. 66 alin. (1) C. pen. interzice inculpatului cu titlu de pedeapsa accesorie exercitarea drepturilor prevazute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen., în condiţiile prevazute de art. 65 alin. (1) şi alin. (3) C. pen. În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. aplică inculpatului MÎ?U IONU? pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de 1 an închisoare la care adaugă un spor de o luna, reprezentând o treime din cuantumul pedepsei mai mici, în final rezultând pedeapsa de 1 an şi o luna închisoare. În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. aplică inculpatului pedeapsă complementară cea mai grea, respectiv interzicerea pe o durată de un an de la data ramânerii definitiva a prezentei, a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b C. pen. (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat) În baza art. 45 alin. (5) C. pen. aplică inculpatului pedeapsă accesorie cea mai grea, respectiv interzicerea cu titlu de pedeapsă accesorie a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen., în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (1) şi alin. (3) C. pen. În temeiul art. 91 C. Pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei rezultante de 1 an şi o lună închisoare aplicata inculpatului MÎ?U IONU? în prezenta cauza. În baza art. 92 alin. (1) şi (2) C. pen. stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani ce se va calcula începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Conform art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul MÎ?U IONU? trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. obligă pe inculpatul MÎ?U IONU? să frecventeze un program de reintegrare sociala derulat de catre Serviciul de Probaţiune Bacau sau organizat în colaborare cu instituţiile din comunitate. Potrivit art. 93 alin. (3) C. pen, pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatului MÎ?U IONU? să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul primăriei din localitatea unde locuieşte efectiv, respectiv în cadrul Primariei Municipiului Bacău, la Serviciul Public de Salubritate şi Spaţii Verzi Bacău, ori în cadrul D.G.A.S.P.C. Bacău - Centrul de Servicii Sociale Ghiocelul Bacău, cu excepţia cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Conform art. 94 alin. (3) C. pen., Serviciul de Probaţiune Bacău va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) C. pen. Potrivit art. 404 alin. (2) C. proc. Pen. şi art. 91 alin. (4) C. pen., atrage atenţia inculpatului MÎ?U IONU? asupra dispoziţiilor art. 96 alin. (1), (2) şi (4) C. pen., în sensul că: a) dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei; b) dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; c) dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, condiţii în care pedeapsa principală pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară. În baza art. 397 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (3) C. proc. pen. dispune desfiinţarea în totalitate a permisului de conducere falsificat cu seria AC no. 6001 - 13.06.2009 emis de autorită?ile din Turcia, aflat la dosarul cauzei – fila 21. Ia act ca inculpatul a fost asistat în prezenta cauza de aparator ales. În temeiul art. 272 C. proc. Pen. şi art. 274 alin. 1 C. proc. Pen., obliga pe inculpatul MÎ?U IONU? la plata catre stat a sumei de 500 cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 150 lei aferenta urmaririi penale şi suma de 350 lei în cursul judecaţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţata în şedinţa publica, astazi, 03.01.2019.
Hotarare 7/2019 din 03.01.2019În baza art. 391 alin. (2) C.proc.pen. amână pronunţarea la data de 03.01.2019. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21.12.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.12.2018În baza art. 391 alin. (2) C.proc.pen. amână pronunţarea la data de 21.12.2018. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17.12.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.12.2018În baza art. 391 alin. (1) C.proc.pen. stabileşte pronunţarea la data de 17.12.2018. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06.12.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.12.2018Amână cauza la data de 06.12.2018, ora 09:00, sala 8, C40, faţă de imposibilitatea de prezentare a apărătorului ales la acest termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 15.11.2018Amână judecarea cauzei la data de 15.11.2018, sala 8, ora 09:00, C40, pentru când se ata?ează sentin?ele penale în vederea clarificării situa?iei juridice a inculpatului.
Incheiere de sedinta din 11.10.2018