S****** S***
ReclamantB**** G****** V*****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul S****** S***, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. VASSYTUNNING S.R.L. împotriva pârâtului B**** G****** V*****. În temeiul art. 169 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă obligă pârâtul B**** G****** V***** la suportarea pasivului societăţii debitoare S.C. VASSYTUNNING S.R.L., în sumă de 44.595 lei. În temeiul dispoziţiilor art. 171 din Legea nr. 85/2014 sumele astfel încasate vor intra în averea debitoarei şi vor fi destinate acoperirii pasivului, distribuirea urmând să se efectueze în conformitate cu art. 161 din Legea nr. 85/2014. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Vaslui, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.01.2019.
Hotarare 16/2019 din 15.01.2019Amână pronunţarea la data de 15.01.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.01.2019Repune pe rol cauza civilă formulată de reclamantul S****** S***, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei VASSYTUNNYNG S.R.L. împotriva pârâtului B**** G****** V***** având ca obiect antrenare răspundere patrimonială. Fixează termen de judecată la data de 08.01.2019 pentru când se vor cita părţile, conform Codului de procedură civilă şi prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Reclamantul va fi citat cu menţiunea de a depune dovada de comunicare către pârât a notificării prin care i s-a pus în vedere obligaţia de a preda documentele contabile către lichidatorul judiciar. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.11.2018.
Incheiere de sedinta din 13.11.2018Amână pronunţarea la data de 13.11.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.11.2018