C******* G********* A********
ReclamantH******* S**
PârâtConstată perimată acţiunea formulată de reclamantul C******* G********* A******** în contradictoriu cu pârâta S.C. H. ESSERS SRL. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, recurs ce se va putea depune la Tribunalul Neamţ - Secţia I Civilă şi de Contencios Administrativ. Pronunţată astăzi, 18.07.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art.402 Cod de procedură civilă.
Hotarare 414/2019 din 18.07.2019În temeiul art.242 alin.1 Cod procedură civilă, suspendă judecarea cauzei. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării cursului judecării procesului, recurs ce se va putea depune la Tribunalul Neamţ Secţia I Civilă şi de Contencios Administrativ. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.11.2018.
Incheiere suspendare din 15.11.2018Pentru ca reclamantul să depună la dosar precizările solicitate de instanţă.
Incheiere de sedinta din 20.09.2018