A**** M*******
Parte civilăC**** G*******
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. 2 şi alin. 10 C.p.p, condamnă pe inculpatul C**** G*******, la pedeapsa de 1 (unu) an şi 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prev. şi ped. de art. 192 alin. 1 şi 2 C.p.(faptă săvârşită la data de 31.07.2016). În temeiul art. 91 C.p., dispune suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere. În temeiul art. 92 C.p., stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani. În temeiul art.404 alin. 2 C.p.p. rap.la art. 93 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere stabilit, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Hunedoara, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă În temeiul art. 93 alin. 3 C.p., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Consiliului Local Deva - Serviciului Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva sau Episcopiei Devei şi Hunedoarei sau al altei entităţi alese de Serviciul de Probaţiune Hunedoara, pe o perioadă de 60 de zile. În temeiul art. 404 alin. 2 C.p.p., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.p. referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe durata termenului de supraveghere sau a nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege sau a obligaţiilor stabilite de instanţă. Se constată că persoana vătămată A**** M******* nu s-a constituit parte civilă, în conformitate cu dispoziţiile art.20 C.p. În baza art. 7 cu ref. la pct. 18 al Anexei la Legea nr.76/2008, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul C**** G******* în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice şi Judiciare. În temeiul art. 272 C.p.p. rap. la art. 274 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1.200 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 1.000 de lei reprezintă cheltuieli stabilite prin rechizitoriu. În temeiul art. 275 alin. 6 C.p.p., onorariul acordat apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în cuantum total de 1.495 de lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi va rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.03.2019.
Hotarare 393/2019 din 25.03.2019Amână pronunţarea la data de 25.03.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.03.2019Amână pronunţarea la data de 11.03.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.02.2019