S* D**** I***** G*** S*** P*** A************ S****** P** F***** S* P*** A************ J******* C**** S***
Apelant ReclamantH******* B*******
Intimat PârâtAdmite cererea de apel formulată de apelanta-reclamantă SC DACIA INVEST GRUP SRL, în reorganizare judiciară, prin administrator special Pop Flaviu şi administrator judiciar CENTU SPRL, în contradictoriu cu intimatul-pârât H******* B******* pe care o schimbă în parte, după cum urmează: Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 62,10 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de salubritate, aferente perioadei mai 2015- ianuarie 2017, pentru spaţiul comercial nr. 83, tronson A, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie, de la data de 13.04.2017 până la data plăţii efective. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate. Obliga intimatul-pârât la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 538,40 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Cu drept de recurs în 30 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 15.02.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 211/2019 din 15.02.2019Amână pronunţarea în cauză la data de 15 februarie 2019. În temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30 ianuarie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.01.2019fata de lipsa de procedura cu intimatul parat
Incheiere de sedinta din 09.11.2018