T***** E****
InculpatT****** S****** I****
InculpatL****** C************
Parte civilăÎn baza art.396 al.2 cod procedură penală condamnă pe inculpata T E – , la următoarele pedepse: - 7 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 alin. (1) Cod penal; - 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art.244 alin.1 şi 2 Cod penal. În temeiul art.38 al.1 cod penal constată că infracţiunile mai sus amintite au fost săvârşite în concurs real şi conform art.39 lit.b cod penal aplică pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 3 luni închisoare la care se adăugă o treime din cealaltă pedeapsă aplicată (2 luni şi 10 zile închisoare), urmând ca în final inculpata să execute pedeapsa de 1 an 5 luni şi 10 zile închisoare. În baza art.91 cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În temeiul art.93 al.1 cod penal obligă inculpata T E ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b din Codul penal impune inculpatei să execute următoarea obligaţie: - să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţiile din comunitate. În baza art.93 al.3 cod penal pe parcursul termenului de supraveghere inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei mun. Turda/ Primăriei mun.Câmpia Turzii în condiţiile Legii 253/2013. În temeiul art. 404, alin. 2 din Codul de procedură penală atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal privind revocarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza art.396 al.2 cod procedură penală condamnă pe inculpatul T S I – , la pedeapsa de: - 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art.244 alin.1 Cod penal. În baza art.91 cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În temeiul art.93 al.1 cod penal obligă inculpatul T S I , ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b din Codul penal impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: - să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţiile din comunitate. În baza art.93 al.3 cod penal pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei mun. Turda/ Primăriei mun.Câmpia Turzii în condiţiile Legii 253/2013. În temeiul art. 404, alin. 2 din Codul de procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal privind revocarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza art.19, 25 şi 397 al.1 cod procedură penală admite acţiunea civilă formulată de persoana vătămată L C –I şi obligă inculpaţii în solidar să plătească următoarele sume: - suma de 7.800 euro cu titlu de daune materiale; - suma de 387,26 lire sterline cu titlu de daune materiale; - suma de 2.000 euro cu titlu de daune morale. Constată că inculpaţii au achitat persoanei vătămate L C -I suma de 4.000 euro. În baza art.404 al.4 lit.g cod procedură penală raportat la art.25 al.3 cod procedură penală dispune desfiinţarea înscrisului falsificat: contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect vehiculul marca Audi A5 număr de identificare WAUZZZ8T1AA041200 (copie fila 20.d.u.p.). În baza art.276 al.1 cod procedură penală obligă inculpaţii să plătească părţii civile suma de 1.900 lei cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat (fiecare câte 950 lei). În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpaţii la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (fiecare câte 400 lei). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică din data de 02.12.2019.
Hotarare 555/2019 din 02.12.2019Având în vedere dispoziţiile art. 391 alin. 1 Cod procedură penală,
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.11.2019citare martor cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 06.11.2019Pentru citarea martorului lipsa cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 16.10.2019administrare probe
Incheiere de sedinta din 25.09.2019cerere de amânare încuviinţată în cauză.
Incheiere de sedinta din 21.08.2019Pentru ca inculpaţii si persoana vătămată să se impace.
Incheiere de sedinta din 12.06.2019PENTRU CITAREA INCULPATEU te CU MANDAT DE ADUCERE
Incheiere de sedinta din 22.05.2019Pentru stingerea litigiului pe cale amiabilă
Incheiere de sedinta din 24.04.2019Pentru stingerea litigiului pe cale amiabilă.
Incheiere de sedinta din 03.04.2019Pentru posibilitatea împăcarii
Incheiere de sedinta din 06.03.2019