F********* M****
InculpatÎn baza art. 242 alin. 2 rap. la art. 211 alin. 1 C.pr.pen., admite cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu de înlocuire a măsurii arestării preventive, dispusă fa?ă de inculpatul F********* M**** (...) prin încheierea penală nr. 321 din 11.05.2018 a Judecătoriei Cornetu şi prelungită ulterior până la data de 09.07.2018, cu măsura preventivă a controlului judiciar. În baza art. 215 alin. 1 şi 2 lit. a ?i d Cod procedură penală stabileşte în sarcina inculpatului următoarele obligaţii: 1) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; 2) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; 3) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. 4) să nu depăşească limita teritorială a oraşului Popeşti Leordeni 5) să nu se apropie de persoana vătămată sau de membrii familiei acesteia, de martori ori experţi şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care-i revin se va lua faţă de acesta o măsură preventivă mai aspră. În baza art. 215 alin. 4 Cod procedură penală desemnează cu supravegherea inculpatului F********* M**** organul de poliţie în a cărei circumscripţie locuieşte acesta. În baza art. 215 alin. 5 Cod procedură penală copia încheierii se va comunica, de îndată, inculpatului, unităţii de poliţie în a cărei circumscripţie locuieşte, precum şi celei în a cărei circumscripţie are interdicţia de a se afla acesta, serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, Poliţiei de Frontieră Române, în vederea asigurării respectării de către inculpat a obligaţiilor care îi revin. Măsurile dispuse se comunică administraţiei locului de deţinere şi devin executorii la data rămânerii definitive a prezentei încheieri. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare. Pronunţată, în cameră de consiliu, astăzi, 06.07.2018, ora 11:35.
Incheiere finala dezinvestire 496/2018 din 06.07.2018