M********* R** V***** - D******* E******** F*********
PetentM******* G******* C******
IntimatAdmite acţiunea formulată de petentul, Municipiul Rm. Vâlcea – Direcţia Economico Financiară, în contradictoriu cu intimatul M******* G******* C******; Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale aplicate intimatului prin procesul-verbal de contravenţie seria CP nr. 1736232/11.06.2014, cu obligarea acestuia să presteze o activitate în folosul comunităţii. Obligă intimatul să presteze o activitate în folosul comunităţii în cuantum de 50 ore, în cadrul Primăriei Rm. Vâlcea, jud. Vâlcea. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Rm. Vâlcea. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.10.2018
Hotarare 4642/2018 din 12.10.2018