D***** - S******** T********* S******
ApelantD******* I***
Intimat InculpatD******* L********** A*****
Intimat InculpatB**** N******
Intimat InculpatI**** A*****
Intimat InculpatAdmite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. – Serviciul Teritorial Suceava împotriva sentinţei penale nr. 156 din 13.06.2018 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 859/86/2016. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi în rejudecare: Majorează durata termenului de încercare stabilit în sarcina inculpatului Catrinescu Eusebiu Adrian în temeiul art. 86/2 alin. 1 Cod penal din 1969, de la 4(patru) ani la 5(cinci) ani. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii. Ia act de retragerea apelului declarat de inculpatul Catrinescu Eusebiu Adrian împotriva aceleiaşi sentinţe. Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de inculpatul Ştefan Dumitru împotriva aceleiaşi sentinţe. Obligă pe inculpaţii Catrinescu Eusebiu Adrian şi Ştefan Dumitru să plătească statului câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din apel. Suma de 260 lei reprezentând onorariu apărător oficiu pentru inculpatul apelant Ştefan Dumitru se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21 noiembrie 2018.
Hotarare 1058/2018 din 21.11.2018Amână pronunţarea la data de 21 noiembrie 2018. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 noiembrie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.11.2018