R** & R** S*
ReclamantB***** E****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta S.C. RCS & RDS S.A., având (CUI/sediul şi sediul procesual ales), în contradictoriu cu pârâta B.E., având (CNP /domiciliul). Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 934,42 lei, reprezentând debit principal, precum şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere aferente debitului neachitat, calculate de la data scadenţei fiecărei facturi până la plata efectivă a debitului principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10 lei, reprezentând contravaloarea echipamentelor predate în custodie. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 100 lei, reprezentând contravaloarea taxei de activare. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Târgu-Mureş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 26 octombrie 2018.
Hotararecameraconsiliu7570/2018 din 26.10.2018Amână pronunţarea pentru data de 26.10.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.10.2018