M******* S******** S*****
PetentM********* A**************** M******* 0**** B********
IntimatD**** T****** S*****
IntimatAdmite plângerile reunite. Modifică în parte decizia CNSC. în rejudecarea contestaţiei: Admite în parte contestaţia formulată de Mediplus Solutions SRL în calitate de lider al asocierii „Mediplus Solutions SRL şi Getinge Group South East Europe”. Anulează în parte adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 1044/A2851/10.09.2018 şi raportul procedurii de atribuire nr. A 2433/10.08.2018 cu privire la desemnarea drept câştigătoare a intimatei-interveniente asocierea Ducos Trading SRL-SC Kral Medical. Obligă autoritatea contractantă să reevalueze de la etapa admisibilităţii oferta depusă de asocierea Ducos Trading SRL-SC Kral Medical cu privire la următoarele cerinţe/specificaţii tehnice: -cerinţa C 30 -mişcarea să poată fi ajustată electrohidraulic; -cerinţa C 56-sistemul de extensie pentru operaţii de şold să poată avea minim trei opţiuni pentru poziţionarea barei pentru contratracţiune; -cerinţa C 398-sistem integrat pentru asistare pulmonară şi/sau circulatorie-m timpul transportului aerian pentru pacienţii ce necesită suport cardiac şi/sau respirator; -cerinţa C 400-să fie prevăzut cu mâner pentru transport când unitatea nu este montată pe troliu; -cerinţa C 409 în privinţa posibilităţii de intervenţii pentru depăşirea valorilor normale pentru parametrii :bule de aer gaz pe linia venoasă şi bule de gaz detectate pe linia arterială; -cerinţa C 420-oxigenatorul cu schimbătorul de căldură şi pompa centrifugală să formeze o singură unitate, solidară, care să nu poată fi fragmentată pe componente; - cerinţa C 427-opţional, să poată fi oferit un circuit complet de pacient cu aprobare de utilizare cel puţin 5 zile, compatibil cu pacienţii alergici la heparină(pacienţii HIT-heparin- induced thrombocytopenia); -cerinţa C 472-sistemul de măsurare a concentraţiei C02 să fie integrat în unitatea de bază; -cerinţa C 480-ventilatorul să ventileze 3 categorii de pacienţi:nou-născuţi, pediatrici şi adulţi; -cerinţa C 506-afişarea de unde în timp real pentru presiune, flux, volum, C02, semnal electromiografic la nivelul diafragmului sau echivalent pentru o presiune auxiliarăţtraheală sau esofagiană); -cerinţele C 512 -gama flux inspirator:pentru adult, cel puţin pe intervalul 0 la 180 1/min şi C 514-gama flux expirator:pentru adult, cel puţin pe intervalul 0 la 180 1/min. Respinge în parte ca neîntemeiată cererea de intervenţie formulată în interesul autorităţii contractante în partea referitoare la admiterea contestaţiei. Menţine în rest decizia CNSC. Definitivă. Pronunţată azi 12.02.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 697/2019 din 12.02.2019Amână pronunţarea la data de 12.02.2019 pentru când pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică azi 07.02.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.02.2019-având în vedere lipsa documentaţiei care a stat la baza emiterii Deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nr. 2999/C10/2906/27.11.2018 şi faţă de cele învederate de către părţile prezente în ceea ce priveşte cauza nr.8718/2/2018.
Incheiere de sedinta din 10.01.2019