S********* D****** M********* T******** S*
ReclamantT********* (********* C*****
PârâtHot. Admite acţiunea civilă formulată de reclamanta Societatea Drumuri Municipale Timişoara S.A. (fosta S.C. Administrarea Domeniului Public S.A.), C.I.F. RO3286536, nr. de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş J35/3475/1994, cu sediul procedural ales în loc. Timisoara, Spl. N. Titulescu, nr. 10, jud. Timiş, împotriva pârâtei TEODORESCU ( fosta RADACINA) CORINA. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 150 lei reprezentând contravaloare taxe de penalizare. Obligă pârâta la 20 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 01.10.2018. PREŞEDINTE,
Hotarare 9356/2018 din 01.10.2018Amână pronunţarea în cauză la data de 01.10.2018. Conform dispoziţiilor art.396 alin. 2 Cod Procedură Civilă „pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.”
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.09.2018