A**** S**** S**
PetentI************ D* S*** Î* C********** V******
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petenta A**** S**** S** în contradictoriu cu intimatul I************ D* S*** Î* C********** V****** ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei sentinţe. Cererea de apel se depune la Judecătoria Focşani, sub sancţiunea nulităţii. În temeiul prevederilor art. 402 raportate la cele ale art. 396 alin. (2) C.proc.civ. pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, data de 13.09.2018.
Hotarare 5894/2018 din 13.09.2018Amână pronunţarea în cauză la data de 13.09.2018 pentru când părţile vor lua la cunoştinţă de soluţie prin mijlocirea grefei instanţei. Pronuntată în sedintă publică, astăzi, 04.09.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.09.2018Amână judecarea cauzei şi acordă termen în acest sens la data de 04 septembrie 2018, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit prevederilor art.157 alin.1 lit. i şi art.229 alin.1 teza a IIa C.proc.civ. Dispune citarea intimatului cu menţiunea de a depune la dosar transcrierea procesului-verbal de contravenţie contestat seria C nr. 1000396/10.10.2017, precum şi documentaţia care a stat la baza întocmirii acestuia, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată, sub sancţiunea amenzii. Dispune citarea petentei cu menţiunea de a preciza dacă a îndeplinit măsura dispusă prin procesul verbal punctul 6, iar în caz afirmativ, să facă dovada acesteia, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 05 iunie 2018.
Incheiere de sedinta din 05.06.2018