F****** D*****
CondamnatAdmite cererea de contopire pedepse formulată de petentul F****** D*****. În baza art. 147 al.2,3 din Legea nr. 302/2004, republicată: Recunoaşte sentinţa penală nr.562/2009 din data de 12.03.2009, Tribunalului Ordinar Rimini, Italia, definitivă la data de 23.09.2009 prin decizia penală 16447/2009 a Curţii Supreme de Casaţie, prin care petentul-inculpat F****** D***** a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare şi 120 euro, amendă penală, pentru săvârşirea unei tentative la infracţiunea de furt calificat, prin efracţie, prev. de art.56, art.625 şi art.626 nr.2 din Codul Penal italian, ce corespunde în legislaţia română, săvârşirii unei tentative la infracţiunea de furt calificat, prin efracţie, prev. de art.20 CP-1969, rap. la art.208,209 al.1 lit.i CP-1969. Recunoaşte sentinţa penală nr.304/2013 din data de 08.04.2013 a Tribunalului Ordinar Torre Annunziata, Italia, definitivă la data de 24.10.2013, prin care petentul-inculpat F****** D***** a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea unei infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, în vederea săvârşirii unor infracţiuni informatice, prev. de art.416 al.1,2,3 şi 5 din Codul Penal italian, ce corespunde în legislaţia română, săvârşirii unei de constituire a unui grup infracţional organizat , prev de art. 7 din Legea 39/2003. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit.a, teza a II-a, lit. b CP-1969, pe o durată de 2 ani, aplicată petentului F****** D*****, prin SP.113/17.02.2017 a Tribunalului Dolj, definitivă prin DP.763/22.05.2018 a Curţii de Apel Craiova, în: - pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată în temeiul art.42 al.1,2,3 din Legea 161/2003, cu aplic. art.41 al.2 CP-1969 şi a art.75 al.1 lit.a CP-1969 - pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată în temeiul art.24 al.2 din Legea 365/2002, cu aplic. art.41 al.2 CP-1969 şi a art.75 al.1 lit.a CP-1969 şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit.a, teza a II-a, lit. b CP-1969., pe o durată de 2 ani - pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată în temeiul art. 27 al.1 din Legea 365/2002, cu aplic. art.41 al.2 CP-1969 şi a art.75 al.1 lit.a CP-1969 În baza art. 36 alin. 1 C.p. şi art. 5 C.p: Contopeşte toate pedepsele mai sus menţionate, în pedeapsa cea mai grea aceea de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a teza a doua, lit. b CP-1969, pe o durata de 2 ani. Aplică petentului F****** D***** şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit.a, teza a II-a, lit. b CP-1969, ce se va executa conf.art.65 al.3 CP-1969. Deduce din pedeapsa aplicată perioada efectiv executată de la 12.03.2009-13.03.2009, de la 22.02.2011-23.02.2011, de la 23.02.2011-18.05.2012 şi de la 11.09.2018- la zi şi menţine starea de arest. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţelor penale sus menţionate. Dispune anularea mandatului de executare nr.127 bis/2017 din 25.05.2018, emis în baza SP.113/17.02.2017 a Tribunalului Dolj şi emiterea unui nou mandat corespunzător. În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20.02.2020.
Hotarare 89/2020 din 20.02.2020Amână pronun?area la data de 20.02.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.02.2020In baza art.391 alin.1 Cpp Deliberarea şi pronun?area va avea loc la data de 06.02.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.01.2020pentru traducerea rela?iilor din primite din Italia acordă termen la data de 23.01.2020
Incheiere de sedinta din 09.01.2020pentru a se reveni cu adresă la Penitenciarul Coeli din Roma, acordă termen la data de 09.01.2020.
Incheiere de sedinta din 28.11.2019având in vedere lipsa rela?iilor solicitate de la Penitenciarul Regina Celli din Roma, urmează a acorda termen la data de 28.11.2019
Incheiere de sedinta din 31.10.2019Amână cauza la data de 31.10.2019 in vederea revenirii cu adresa catre Penitenciarul din Roma, Italia
Incheiere de sedinta din 03.10.2019Amână cauza la data de 03.10.2019 pentru obţinerea unor relaţii suplimentare de la penitenciarele din Italia unde condamnatul susţine că a executat o parte din pedepsele aplicate
Incheiere de sedinta din 05.09.2019pentru ob?inerea unor relaţii suplimentare de la penitenciarele din Italia unde condamnatul susţine că a executat o parte din pedepsele aplicate
Incheiere de sedinta din 13.06.2019pentru revenire cu adresă către PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL COLLEGIALY COURT OF TORRE ANNUNZIATA DIN ITALIA
Incheiere de sedinta din 30.05.2019pentru a se reveni cu adresă către Tribunalul Monocratic Composition Court of Rimini din Italia
Incheiere de sedinta din 02.05.2019pentru emitere unei adrese către Biroul Executări Penale- Tr. Dolj pentru înaintarea sp nr. 113/2017 a Tribunalului Dolj, către Tribunalul Monocratic Composition Court of Rimini din Italia şi către DIICOT ST Craiova pentru a preciza soluţia ce a fost adoptată în dosarul nr. 250D/P/2013.
Incheiere de sedinta din 04.04.2019pentru revenirea cu adresă către Tribunalele din Italia şi către Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Dolj
Incheiere de sedinta din 07.03.2019pentru emitere adrese către Biroul Executări Penale- Tr. Dolj, Tribunalul Monocratic Composition Court of Rimini din Italia şi către Tribunalul Collegialy Court of Torre Annunziata din Italia, pentru a comunica , în copie, sentin?ele penale, date privind executarea pedepsei de către contestatorul condamnat
Incheiere de sedinta din 07.02.2019pentru a se efectua adresă către IPJ Dolj - Serviciul Cazier judiciar pentru a înainta copie fişă de cazier judiciar
Incheiere de sedinta din 10.01.2019