A*** C*******
ÎnvinuitÎn baza art. 335 alin. 2 C.pen. rap. la art. 83 alin. 1, art. 84 C.pen. şi art. 396 alin. 1, 4 şi alin. 10 C.proc.pen. Stabileşte inculpatului A.C., pedeapsa închisorii de 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost retras ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată (faptă săvârşită la data de 13.02.2014). Amână aplicarea pedepsei închisorii pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. În baza art. 85 alin. 1 C.pen. şi art. 404 alin. 3, teza a II-a C.proc.pen. Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a)să se prezinte la Serviciul de Probaţiune, la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d)să comunice schimbarea locului de muncă; e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1 C.pen. Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c-e se comunică Serviciului de Probaţiune. În baza art. 85 alin. 2 C.pen. şi art. 404 alin. 3, teza a II-a C.proc.pen. Pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei / Consiliului Local al Mun. Constan?a sau în cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgen?ă Sf. Apostol Andrei Constan?a pe o perioadă de 40 de zile lucrătoare. În baza art. 83 alin. 4 C.pen. şi art. 404 alin. 3, teza a II-a C.proc.pen. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 C.pen. privind revocarea amânării aplicării pedepsei în cazul săvârşirii unei infracţiuni în cursul termenului de supraveghere şi în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori a obligaţiilor stabilite de instanţă. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen. Obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 25.09.2019.
Hotarare 2051/2019 din 25.09.2019Stabileşte pronunţarea la data de 25.09.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.09.2019Acordă termen la 10.09.2019 pentru pregătirea apărării.
Incheiere de sedinta din 21.05.2019Acordă termen la data de 21.05.2019 pentru a da posibilitatea inculpatului de a-şi angaja apărător.
Incheiere de sedinta din 26.03.2019