E******** F******** S***
ReclamantA****** N******** D* A********** F****** - D******* G****** D* S********** A C*************
PârâtA****** N******** D* A*********** F****** - D******* G******* D* A********** A M****** C************
PârâtComunicarea către pârâte a înscrisurilor depuse de reclamantă, înscrisuri obţinute de la Electrica S.A. Pune în vedere expertului contabil - Radu Gabriel, prezent în sală, să întocmească lucrarea. Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 13.02.2023, Completul 21 Fond, ora 12.00, sala E 68 „Istrate Micescu”, pentru când pentru părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 12 decembrie 2022.
Incheiere de sedinta din 12.12.2022Încuviinţează suplimentarea probei cu înscrisuri, prin ataşarea acestor înscrisuri noi de către reclamantă, în 3 exemplare, unul pentru expert şi unul pentru comunicare pârâtei Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, urmând a se mai depune un exemplar şi pentru comunicare către Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor. Dispune comunicarea înscrisurilor depuse de reclamantă către pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, urmând ca reclamanta, în termen de 10 zile, să înainteze la dosar încă un exemplar al acestor înscrisuri în vederea comunicării către Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor. Se revine cu adresă către Electrica S.A., în sensul de a se comunica dacă a colectat, respectiv virat către Stat TVA-ul aferent operaţiunilor economice derulate cu reclamanta E******** F******** S***, în perioada fiscală relevantă, cu ataşarea situaţiei facturilor comunicată de reclamantă. Pune în vedere expertului contabil - Radu Gabriel, prezent în sală, să întocmească lucrarea, urmând ca instanţa după primirea relaţiilor solicitate de la Electrica S.A., să-i comunice, între termene, aceste înscrisuri, pentru a răspunde la obiectivul nr. 3. Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 12.12.2022, Completul 21 Fond, ora 13.00, sala E 68 „Istrate Micescu”, pentru când pentru părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 5 septembrie 2022.
Incheiere de sedinta din 05.09.2022Menţine în sarcina reclamantei obligaţia de a depune la dosar motivarea deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. 2213/2/2017, în raport de care s-a dispus suspendarea. Se revine cu adresă către expertul contabil desemnat în cauză, Radu Gabriel, pentru a întocmi lucrarea. Se emite o adresă către Electrica S.A., în sensul de a se comunica dacă a colectat, respectiv virat către Stat TVA-ul aferent operaţiunilor economice derulate cu reclamanta E******** F******** S***, în perioada fiscală relevantă. Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 05.09.2022, Completul 21 Fond, ora 13.00, sala E 68 „Istrate Micescu”, pentru când pentru părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 09 mai 2022.
Incheiere de sedinta din 09.05.2022Menţine în sarcina reclamantei obligaţia de a depune la dosar dovada achitării onorariului provizoriu pentru expertiză, în cuantum de 3.000 lei, sub sancţiunea decăderii din probă, în termen de maxim 5 zile de la momentul prezentului termen, precum şi de a depune motivarea deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. 2213/2/2017, în raport de care s-a dispus suspendarea. Încuviinţează solicitarea reclamantei de a depune documentele suplimentare, utilizate în efectuarea raportului de expertiză, în format electronic, pe CD, respectiv memory strick, în cel mult o lună de la acest termen (până pe data de 15 martie 2022), în exemplare suficiente pentru comunicare părţilor adverse. Se va pune în vedere pârâţilor, prin citaţie, posibilitatea de a-şi ridica suporturile informatice cu aceste înscrisuri de la dosarul instanţei. Se răspunde prin adresă expertului, în ceea ce priveşte obiectivul nr. 3 al expertizei, că nu se pot solicita documente fiscale de la un terţ faţă de prezentul litigiu, în schimb instanţa a încuviinţat depunerea de către pârâtul organul fiscal a precizărilor cu privire la colectarea, respectiv virarea TVA aferentă tranzacţiilor analizate, de către Electrica S.A.. Se pune în vedere, prin citaţie, pârâtei Direcţia Generală a Marilor Contribuabili să precizeze, prin cerere scrisă la dosar, dacă din evidenţele pe care le deţine, puse la dispoziţie de Electrica S.A., rezultă că TVA-ul provenit din tranzacţiile cu reclamanta E******** F******** S***, tranzacţii ce fac obiectul inspecţie fiscale, a fost efectiv colectat şi virat către stat de către furnizorul Electrica S.A.. În ceea ce priveşte cererea de stabilire a unui onorariu estimativ în cuantum de 64.000 lei, se va avea în vedere stabilirea onorariului final la momentul finalizării lucrării, rămânând în sarcina reclamantei, pentru acest moment, să depună onorariu provizoriu, astfel cum a fost încuviinţat. Ia act de faptul că s-a formulat cerere de numire a expertului parte şi va încuviinţa cererea reclamantei de participare la întocmirea raportului de expertiză a numitului Dimitriu Vlad, în calitate de expert parte – consultant fiscal. Pune în vedere reclamantei să depună dovada contractului încheiat cu acest expert – parte, cu anonimizarea onorariului. Se revine cu adresă către expertul contabil desemnat în cauză, Radu Gabriel, pentru a întocmi lucrarea. Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 09.05.2022, Completul 21 Fond, ora 13.00, sala E 68 „Istrate Micescu”, pentru când pentru părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 31 ianuarie 2022.
Incheiere de sedintaÎncuviinţează reclamantei proba cu expertiza în specialitatea contabilitate/ fiscalitate, având următoarele obiective, stabilite din oficiu de instanţă: 1. analiza tuturor documentelor justificative, cu excepţia facturilor (pentru că sunt la dosarul cauzei şi pot fi verificate), care dovedesc prestarea efectivă a serviciilor ce au ocazionat reclamantei cheltuieli în sumă de 18.959.903 lei, apreciate de organul fiscal ca fiind nedeductibile. Expertul va analiza, în detaliu, atât existenţa documentelor justificative, cât şi îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea contabilităţii, pentru ca documentele prezentate să poată fi apreciate ca documente justificative; 2. analiza tuturor documentelor justificative, cu excepţia facturilor, care dovedesc prestarea efectivă a serviciilor, pentru care reclamanta a achitat TVA în sumă de 4.006.799 lei, respins la deducere de organul fiscal, respectiv îndeplinirea condiţiilor de fond, iar nu de formă, pentru exercitarea dreptului de deducere constând în aceea că serviciile au fost achizi?ionate în scopul derulării de operaţiuni taxabile; Suplimentar, încuviinţează obiectivul propus de reclamantă, respectiv: 3. verificarea şi stabilirea existenţei identităţii între operaţiunile pentru care reclamantei E******** F******** S*** i s-a imputat restituirea plăţii TVA aferent facturilor emise de către Electrica S.A. şi operaţiunile înregistrate de Electrica S.A. şi pentru care s-a colectat şi plătit TVA, în raport de respectarea principiului neutralităţii şi al proporţionalităţii în materia TVA. Stabileşte onorariul provizoriu, în sarcina reclamantei, în cuantum de 3.000 lei, pe care aceasta îl va achita, până la următorul termen de judecată, sub sancţiunea decăderii din probă. Procedează la numirea unui expert prin tragere la sorţi şi desemnează un expert cu specializarea „Contabilitate - fiscalitate” din aplicaţia „Experţi” aflată în sala de judecată E 68 „Istrate Micescu”, respectiv pe domnul Radu Gabriel, menţionată la numărul curent 300 din tabel. Se emite adresă către expertul desemnat prin tragere la sorţi, Radu Gabriel, pentru a întocmi şi pentru a depune la dosar raportul de expertiză. Ia act de faptul că la acest termen de judecată nu se propune expert parte de către reclamantă, deoarece încă nu deţine datele de identificare ale acestuia. Pune în vedere reclamantei să depună la dosar motivarea deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. 2213/2/2017, în raport de care s-a dispus suspendarea. Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 31.01.2022, Completul 21 Fond, ora 13.00, sala E 68 „Istrate Micescu”, pentru când pentru părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 08 noiembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 08.11.2021Constata, inclusiv din oficiu şi va avea în vedere şi acordul reclamantei în acest sens, necesar a se administra proba cu expertiză fiscală şi propune următoarele obiective : 1. analiza tuturor documentelor justificative, cu excepţia facturilor, pentru că existenţa facturilor nu este contestată, care dovedesc prestarea efectivă a serviciilor cea au ocazionat reclamantei cheltuieli în sumă de 18.959.903 lei, apreciate de organul fiscal ca nedeductibile. Expertul va analiza, în detaliu, atât existenţa documentelor justificative, cât şi îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege (Legea contabilităţii), pentru ca documentele prezentate să poată fi apreciate ca documente justificative; 2. analiza tuturor documentelor justificative, cu excepţia facturilor, care dovedesc prestarea efectivă a serviciilor, pentru care reclamanta a achitat TVA în sumă de 4.006.799 lei, respins la deducere de organul fiscal, respectiv îndeplinirea condiţiilor de fond pentru exercitarea dreptului de deducere constând în aceea că serviciile au fost achizi?ionate în scopul derulării de operaţiuni de taxare. Ia act de precizarea reclamantei, în sensul că nu se opune celor două obiective. Pune în vedere reclamantei E******** F******** S***, că are posibilitatea să completeze cele două obiective propuse, din oficiu, de instanţă şi cu alte obiective, ce vor fi discutate în contradictoriu la următorul termen, urmând ca aceste obiective să fie comunicate, pe cheltuială proprie, către părţile adverse, pentru a nu mai fi pierdut încă un termen în acest sens, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată. Va menţiune obligaţia reclamantei să depună la dosar motivarea deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. 2213/2/2017. Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 08.11.2021, Completul 21 Fond, ora 13.00, sala E 68 „Istrate Micescu”, pentru când pentru părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 11 octombrie 2021.
Incheiere de sedinta din 11.10.2021În temeiul art. 415 Cpc dispune reluarea judecăţii, încetând cauza suspendării. Pune în vedere reclamantei E******** F******** S*** să depună la dosar motivarea deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. 2213/2/2017, precum şi să pregătească concluzii asupra necesităţii suplimentării probatoriului, prin administrarea probei cu expertiza fiscală, având în vedere aspectele puse în discuţie la acest termen de jduecată. Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 11.10.2021, Completul 21 Fond, ora 13.00, sala E 68 „Istrate Micescu”, pentru când pentru părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 14 iunie 2021.
Incheiere de sedinta din 14.06.2021În temeiul art. 413 alin 1 pct. 1 Cpc suspendă judecata cauzei până la soluţionarea definitivă a cererii de face obiectul dosarului nr. 2213/2/2017. Cu drept de recurs pe durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09.09.2019.
Incheiere suspendare din 09.09.2019Amână cauza pentru ca părţile să depună înscrisuri. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.05.2019.
Incheiere de sedinta din 27.05.2019Amână cauza pentru ca reclamanta să depună înscrisuri. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.04.2019.
Incheiere de sedinta din 15.04.2019