P***** S**
DebitorD** S**
CreditorB**** T*********** S*
CreditorP***** S** P*** A************ J******* C*** F****** B********
LichidatorC***** P****** S*****
CreditorAdmite cererea debitoarei. În temeiul art.71 din Legea 85/2014, Dispune deschiderea procedurii generale. În temeiul art. 45 alin. 1 lit. d din Legea 85/2014, Desemnează administrator judiciar pe CIT Bucureşti care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 57 din Legea 85/2014, cu o retribuţie de 2000 lei. Dispune administratorului judiciar să efectueze notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului pentru efectuarea menţiunii şi prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă şi într-un ziar de largă circulaţie, conform art. 99 din Legea 85/2014. Fixează termenul pentru depunerea de către administratorul judiciar a raportului privind intrarea în procedura simplificată sau continuarea perioadei de observaţie, prev. de art. 92 alin. 1 din Legea 85/2014, la 05.01.2018 şi pentru depunerea raportului privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia insolvenţei cu menţionarea persoanelor vinovate, conform art. 97 alin. 1 şi 2 din Legea 85/2014, la 25.01.2018. Fixează termenul limită de depunere de către creditori a opoziţiilor la 10 zile de la primirea notificării şi termenul de soluţionare a opoziţiilor la 10 zile după formularea opoziţiilor. Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitorului la 31.01.2018. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 20.02.2018. Fixează termenul limită pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru definitivarea tabelului creanţelor 07.03.2018. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 26.02.2018 , ora şi locul urmând a fi stabilite de administratorul judiciar care va convoca creditorii debitorului. Administratorul judiciar va trimite o notificare tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor potrivit prevederilor art. 67 alin. (1) lit. c) ori, după caz, potrivit prevederilor art. 74, debitorului şi oficiului registrului comerţului, pentru efectuarea menţiunii În temeiul art. 39 alin. 2 din Legea 85/2014 privind procedura insolvenţei, Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii. Califică cererile formulate de creditoarele D&D şi Banca Transilvania drept declaraţii de creanţă. Califică cererea de intervenţie formulată de SC Forte Gaz SRL Bucureşti ca declaraţie de creanţă şi pune în vedere administratorului judiciar s-o analizeze conform art. 105 din Legea 85/2014. Pune în vedere administratorului judiciar să comunice prezenta sentinţă tuturor instanţelor în a căror circumscripţie îşi are sediul debitorul, precum şi băncilor la care acesta are deschise conturi bancare, în vederea suspendării tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor împotriva debitorului sau a bunurilor acestuia. Pune în vedere administratorului judiciar să analizeze cererile creditoarelor D** S** şi B**** T*********** S* ca declaratii de creanţă. Fixează termen la 23.02.2018 . Cu drept de a formula apel în 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.12.2017.
Incheiere finala dezinvestire din 14.12.2017