G******** C******
InculpatM**** B****** L****
Parte civilăAdmite cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de reprezentantul Ministerului Public cu privire la încadrarea juridică a faptei dedusă judecăţii , din infracţiunea de furt prev de art 228 C.pen cu aplic art 41 alin 1 C.pen într-o infracţiune de furt prev de art 228 C.pen. În temeiul art 228 C.pen cu aplic art 396 alin 10 C.pr.pen condamnă pe inculpatul G******** C****** la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt. În baza art. 67 alin. 1 cu referire la art. 66 alin. 1 lit. a, b CP interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 (trei) ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cp interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., art. 19, art. 25 Cpen raportat la art. 1381 C.civ. admite acţiunea civilă formulată de partea civilă M**** B****** L**** şi obligă inculpatul la plata către aceasta a sumei de 100 lei reprezentând daune materiale, recunoscute de către inculpat. În temeiul disp. art. 72 C.pen. deduce din executarea pedepsei aplicate perioada în care inculpatul a fost reţinut, respectiv 26.03.2018 şi arestat preventiv în cauza de faţă, de la 02.04.2018 la zi. În temeiul disp. art. 399 C.proc.pen. menţine măsura arestării preventive a inculpatului. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul apărătorului din oficiu care a asigurat asistenţa juridică a inculpatului, se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.09.2018.
Hotarare 694/2018 din 20.09.2018pentru ca inculpatul să ajungă la o împăcare cu persoana vătămată.
Incheiere de sedinta din 10.07.2018