N***** A******** F*****
InculpatÎn temeiul art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen., Condamnă pe inculpatul N***** A******** F***** la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri (deţinere). În baza art. 67 alin. 1 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. pe durata prev. de art. 65 al. 3 C.pen. În temeiul art. 342 alin. 2 C.pen. Condamnă pe inculpatul N***** A******** F***** la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infrac?iunii de nerespectarea regimului armelor ?i muniţiilor. În temeiul art. 271 din Legea nr. 86/2006 Condamnă pe inculpatul N***** A******** F***** la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infrac?iunii de contrabandă calificată. În temeiul art. 97 C.pen., Anulează suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în ceea ce priveşte pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 193 alin. 2 C.pen. prin sentinţa penală nr. 687/07.03.2019 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 1190/12.09.2019 a Curţii de Apel Craiova. Anulează suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în ceea ce priveşte pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzută de art. 371 cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. a C.pen. prin sentinţa penală nr. 1652/26.04.2018 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 1494/05.11.2019 a Curţii de Apel Craiova. În temeiul art. 38 alin. 1 raportat la art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. Contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 6 ani, la care se adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din totalul celorlaltor pedepse (1 an şi 10 luni). Inculpatul N***** A******** F***** execută în final pedeapsa de 7 ani şi 10 luni închisoare în regim de detenţie. În baza art. 45 alin. 3 C.pen., art. 67 alin. 1 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 45 alin. 5 C.pen., art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. pe durata prev. de art. 65 al. 3 C.pen. În baza art. 399 alin. 1 C.proc.pen., Menţine măsura arestului preventiv luată faţă de inculpatul N***** A******** F***** prin încheierea penală nr. 251/19.10.2018 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj în dosar nr. 5525/63/2018/a3. În temeiul art. 72 C.pen. Deduce din pedeapsa închisorii durata reţinerii şi arestării preventive de la 18.10.2018 la zi. În temeiul art. 112 lit. f C. pen. şi art. 16 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, confiscă de la inculpatul N***** A******** F*****: 0,28 de grame de pulbere ce con?ine cocaină, 1,22 de grame de cannabis ?i 10,94 de grame de pulbere ce con?ine cocaină, rămase după efectuarea analizelor de laborator, depuse la I.G.P.R. — D.C.J.S.E.O. conform dovezilor seria H nr. 0278420, seria H nr. 0279128 ?i seria H nr. 0225706 În temeiul art. 112 alin. 1 lit. f C.pen., confiscă de la inculpatul N***** A******** F*****: pistoalele marca „Ekol”, model „P29”, de calibrul 9 mm. P.A.K. cu seria „EP-17070223”, de fabrica?ie turcească, marca „Ekol”, model „Alp GrizzlY', de calibrul 9 mm. P.A.K. cu seria „EAP-17110164, de fabrica?ie turcească, marca „Ekol”, model „Special 99 Grizzly", de calibrul 9 mm. P.A.K. cu seria „EV-171 10702", de fabrica?ie turcească, marca „Ekol”, model „Special 99", de calibrul 9 mm. P.A.K. seria „EV-18040350”, de fabrica?ie turcească ?i marca „Perfecta", model „Mod FBI 8000", de calibrul 8 mmK. cu seria „PTB 387/2", precum ?i a 210 (două sute zece) cartu?e, din care 38 (treizeci ?i opt) tuburi cartu? în urma efectuării tragerilor experimentale, depuse la I.P.J. Dolj, conform dovezii 0176797. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul N***** A******** F*****, în vederea introducerii profilului genetic în SNDGJ. Anulează formele de executare emise în baza sentinţelor penale nr. 687/07.03.2019 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 1190/12.09.2019 a Curţii de Apel Craiova şi nr. 1652/26.04.2018 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 1494/05.11.2019 a Curţii de Apel Craiova şi dispune emiterea formelor de executare în baza prezentei, la data rămânerii definitive. În temeiul art. 274 C.proc.pen. Obligă pe inculpatul N***** A******** F***** la plata sumei de 2000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 1200 de lei în faza de urmărire penală, 800 de lei în faza de cameră preliminară şi judecată. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 06.12.2019.
Hotarare 578/2019 din 06.12.2019În temeiul art. 391 C.p.p. Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 06.12.2019. Pronunţată în şedinţă publică, azi 04.12.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.12.2019Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea 43/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. în infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 4 alin. 1 şi 2 din Legea 143/2000 raportat la art. 35 alin. 1 C.pen. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 03.12.2019.
Incheiere de sedinta din 03.12.2019Amână pronunţarea asupra cererii de schimbare a încadrării juridice la 03.12.2019. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22.11.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.11.2019Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice la data de 22.11.2019. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19.11.2019. Pe fondul cauzei, acordă termen la 04.12.2019.
Incheiere de sedinta din 19.11.2019Acordă termen la 19.11.2019, ora 14.00, în vederea observării cererii de schimbare a încadrării juridice.
Incheiere de sedinta din 06.11.2019Faţă de lipsa dosarului acordă termen la 06.11.2019 pentru când se vor efectua verificări în baza de date a DEPABD şi ANP cu privire la martorul Galiceanu.
Incheiere de sedinta din 23.10.2019Acordă termen la 23.10.2019 în vederea administrării de probatorii.
Incheiere de sedinta din 09.10.2019Acordă termen la 09.10.2019 în vederea administrării de probatorii şi pentru ca instanţa să se pronunţe asupra cererii de schimbare a încadrării juridice.
Incheiere de sedinta din 03.09.2019Acordă termen la 03.09.2019 în vederea administrării de probatorii.
Incheiere de sedinta din 10.07.2019faţă de lipsa dosarului, acordă termen la 10.07.2019.
Incheiere de sedinta din 03.07.2019Acordă termen la 03.07.2019 în vederea administrării de probatorii.
Incheiere de sedinta din 19.06.2019Acordă termen la 19.06.2019 în vederea administrării de probatorii.
Incheiere de sedinta din 15.05.2019Acordă termen la 15.05.2019 în vederea pregătirii apărării cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice.
Incheiere de sedinta din 24.04.2019