S*** M****** Ş* O***** S*****
PetentI************ D* J******* J******* B****
IntimatRespinge, ca neîntemeiată, plângerea contravenţională formulată de petenta S.C. Mariana ?i Otilia S.R.L. în contradictoriu cu intimatul I************ D* J******* J******* B****, cu sediul în municipiul Buzău, str. Chiristigii, nr. 8-10, judeţul Buzău, şi în consecinţă; Menţine procesul verbal de contravenţie seria CCS nr.0595617/21.04.2018 emis de IJJ Buzău. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. În cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se depune la Judecătoria Pătârlagele. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, la 08.04.2019.
Hotarare 482/2019 din 08.04.2019Amână judecarea cauzei la data de 08.04.2019 pentru a se transmite către IJJ Buzău copia documentelor depuse în şedinţă şi faţă de lipsa martorului
Incheiere de sedinta din 04.03.2019Amână judecarea cauzei pentru a se depune înscrisuri,respectiv 3 avize si pentru a se prezenta martorulD.C.I.
Incheiere de sedinta din 28.01.2019Admite cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul petentei şi acordă cauzei termen la data de 28.01.2019.
Incheiere de sedinta din 10.12.2018Acordă termen faţă de lipsa martorilor.
Incheiere de sedinta din 05.11.2018Amână cauza la data de 05.11.2018 în vederea administrării probatoriului încuviinţat
Incheiere de sedinta din 17.09.2018