S****** R***
ReclamantI**** S*
PârâtRespinge cererea de lămurire a hotărârii, ca neîntemeiată. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Ilfov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 14.11.2019.
Incheiere de sedinta din 14.11.2019Admite cererea. Anulează Decizia nr.635/22.07.2016 emisă de pârâtă, ca nelegală. Dispune reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior concedierii. Obligă pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, de la data concedierii şi până la data reintegrării efective. Executorie. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Ilfov. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17.01.2019.
Hotarare 128/2019 din 17.01.2019În vederea administrării probelor propuse,
Incheiere de sedinta din 29.11.2018În vederea administrării probelor propuse,
Incheiere de sedinta din 25.10.2018În vederea administrării probelor propuse,
Incheiere de sedinta din 13.09.2018În vederea rectificarii citativului cu privire la partile din dosar,
Incheiere de sedinta din 14.06.2018