C***** P****
ReclamantB***** Ş***** J**
PârâtB***** I****
PârâtAdmite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul C.P. în contradictoriu cu pârâ?ii B.S. jr. şi B.I. Ia act de partajul voluntar intervenit între pârâţii B.S. jr şi B.I. cu privire la imobilul teren situat din punct de vedere administrativ în extravilanul comunei Tritenii de Jos, sat Colonia, judeţ Cluj, în suprafaţă de 8700 mp, înscris în Titlul de proprietate nr. 3245/1345 eliberat la data de 02 august 2004, identificat prin tarla 25, parcela 312, având destinaţia „arabil”, prin atribuirea acestuia, în întregime, pe seama pârâtului B.S. jr. Dispune obligarea pârâtului B.S. jr. să îndeplinească formalită?ile prevăzute de art. 4, 5 ?i 9 din Legea nr. 17/2014, inclusiv cele privind intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară, necesare încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, în vederea transmiterii dreptului de proprietate în favoarea reclamantului asupra imobilului teren situat din punct de vedere administrativ în extravilanul comunei Tritenii de Jos, sat Colonia, judeţ Cluj, în suprafaţă de 8700 mp, înscris în Titlul de proprietate nr. 3245/1345 eliberat la data de 02 august 2004, identificat prin tarla 25, parcela 312, având destinaţia „arabil”, în caz contrar, reclamantul fiind autorizat să îndepliniească aceste formalită?i, în numele ?i pe cheltuiala pârâtului. Ia act de faptul că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile la Tribunalul Cluj, cererea de apel urmând să fie depusă la Judecătoria Turda.Pronunţată astăzi, 03.12.2019, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 3444/2019 din 03.12.2019Amână pronunţarea la data de 03.12.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.11.2019cerere de amânare încuviinţată
Incheiere de sedinta din 24.09.2019administrare probe
Incheiere de sedinta din 04.06.2019administrare probe
Incheiere de sedinta din 02.04.2019