Ş***** G*** D******
PetentÎn temeiul art. 585 alin. 1 lit. a ?i b din C. proc. pen. admite cererea petentei Ş G-D, . I. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 198/20.02.2018 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 33174/212/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 491/26.04.2018 a Curţii de Apel Constanţa, şi repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează: A.1. pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 198/20.02.2018 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 33174/212/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 491/26.04.2018 a Curţii de Apel Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1-art. 209 alin. 1 lit. a C. pen. 1969, cu aplic. art. 37 lit. a C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. (faptă săvârşită la data de 18.05.2012), obţinută în urma contopirii cu restul de 1.327 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 408/09.06.2011 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, definitivă la 30.09.2011. A.2. pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 198/20.02.2018 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 33174/212/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 491/26.04.2018 a Curţii de Apel Constanţa, pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 2 C. pen. 1969 cu aplic. art. 37 lit. a C. pen 1969 şi art. 5 C. pen. (faptă săvârşită la data de 18.05.2012), obţinută în urma contopirii cu restul de 1.327 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 408/09.06.2011 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, definitivă la 30.09.2011. B. pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin Sentin?a penală nr. 1917/30.10.2012 pronun?ată de Judecătoria Ploieşti în dosarul nr. 25617/281/2012, definitivă prin nerecurare la data de 20.11.2012, pentru săvâr?irea infrac?iunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a C.pen. 1969, cu aplicarea art. 37 lit. a C. pen. 1969 (faptă săvâr?ită la data de 27.03.2012), obţinută ca urmare a contopirii cu restul rămas de executat de 1.327 zile din pedeapsa aplicată prin Sentinţa penală nr. 408/09.06.2011 a Judecătoriei Sector 6 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1851/30.09.2011 a Curţii de Apel Bucureşti. C. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 3 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1926/17.06.2014 pronunţată de Judecătoria Brăila în dosarul nr. 17028/196/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 126/A/29.01.2015 a Curţii de Apel Galaţi, şi va repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează: C.1. pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prev. de art.192 alin.1 şi 2 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 37 lit. a, art. 75 alin. 1 lit. c din C. pen. 1969 şi art.5 alin. 1 C.pen. (fapte săvârşite în perioada 23.08.2013 – 21.09.2013). C.2. pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin.1-art.209 alin.1 lit.a C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art.37 lit.a, art. 75 alin. 1 lit. c C. pen. 1969 ?i art.5 alin.1 C. pen. (fapte săvârşite în perioada 23.08.2013 – 21.09.2013). C.3. sporul de 6 luni închisoare, aplicat în urma contopirii pedepselor indicate la lit. C.1. şi C.2. Înlătură sporul indicat la lit. C.3. C.4. sporul de 3 luni închisoare aplicat ca urmare a contopirii pedepsei de 3 ani închisoare (obţinută prin contopirea pedepselor indicate la lit. C.1. şi C.2., la care s-a adăugat sporul indicat la litt. C.3.) cu restul de pedeapsă rămas neexecutat de 1.052 de zile închisoare din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1917/30.10.2012 a Judecătoriei Ploieşti. Înlătură sporul indicat la lit. C.4. D. pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin.1 – art. 209 alin.1 lit. a C.p. 1969, cu aplic. art. 5 C.p. (faptă săvârşită la data de 08.11.2011), aplicată prin Sentinţa penală nr. 1709/08.05.2015 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 183/215/2014, definitivă prin neapelare la data de 23.05.2015. E. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 619/12.05.2015 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 14209/212/2014, definitivă prin neapelare la data de 23.06.2015, şi repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează: E.1. pedeapsa de 4 ani şi 3 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 619/12.05.2015 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 14209/212/2014, definitivă prin neapelare la data de 23.06.2015, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a C. pen. 1969, cu aplicarea art. 37 lit. a C. pen. 1969 (faptă săvârşită la data de 26.07.2013), obţinută în urma contopirii cu restul rămas de rămas de executat de 1.054 zile din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1971/30.10.2012 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin nerecurare la data de 20.11.2012 E.2. pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 619/12.05.2015 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 14209/212/2014, definitivă prin neapelare la data de 23.06.2015, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 1 şi 2 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 37 lit. a C. pen. 1969 (faptă săvârşită la data de 26.07.2013), obţinută în urma contopirii cu restul rămas de rămas de executat de 1.054 zile din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1971/30.10.2012 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin nerecurare la data de 20.11.2012. E.3. sporul de 3 luni închisoare aplicat în urma contopirii pedepselor indicate la lit. E.1. şi E.2. Înlătură sporul indicat la lit. E.3. F.1. pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a C. pen. 1969, cu aplicarea art. 37 lit. a C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. (faptă săvârşită la data de 15.03.2012), aplicată prin Sentinţa penală nr. 2059/02.06.2015 pronunţată de Judecătoria Craiova în dpsarul nr. 36681/215/2014, definitivă prin neapelare la data de 06.07.2015. F.2. pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 1 şi 2 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 37 lit. a C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. (faptă săvârşită la data de 15.03.2012), aplicată prin Sentinţa penală nr. 2059/02.06.2015 pronunţată de Judecătoria Craiova în dpsarul nr. 36681/215/2014, definitivă prin neapelare la data de 06.07.2015. G. pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 486/07.07.2015 pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti în dosarul nr. 33367/299/2014, definitivă prin neapelare la data de 28.07.2015, pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prev. de temeiul art. 208 alin.1 C.pen. 1969, cu aplic. art. 37 alin.1 lit.a C.pen. 1966, cu aplic. art. 5 C.pen. (faptă săvârşită la data de 05.08.2010), obţinută în urma contopirii cu restul de 359 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr.627/17.03.2009, pronunţată de Judecătoria Bacău, definitivă prin Decizia penală nr.291/A/18.06.2009, pronunţată de Tribunalul Bacău. H.1. pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin.1 şi 2 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 37 lit. a din C. pen. 1969 şi art.5 alin. 1 C.pen. (faptă săvârşită la data de 20.05.2012), aplicată prin Sentinţa penală nr. 1612/24.05.2015 pronunţată de Judecătoria Sector 4 Bucureşti în dosarul nr. 2998/4/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 1224/28.09.2015 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I-a penală. H.2. pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin.1-art.209 alin.1 lit.a C. pen. 1969, cu aplicarea art.37 lit.a C. pen. 1969 ?i art.5 alin.1 C. pen. (faptă săvârşită la data de 20.05.2012), aplicată prin Sentinţa penală nr. 1612/24.05.2015 pronunţată de Judecătoria Sector 4 Bucureşti în dosarul nr. 2998/4/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 1224/28.09.2015 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I-a penală. I. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 5 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 740/14.05.2015 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 7150/180/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 1036/27.10.2015 a Curţii de Apel Bacău, şi repune pedepsele componente în individualitatea lor, după cum urmează: I.1. pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 al.2 Cp cu apl. art. 37 lit. a Cp si art. 5 Cp. (faptă săvârşită la data de 17.01.2011), obţinută în urma contopirii cu restul de pedeapsă rămas de executat în cuantum de 359 zile din pedeasa principala a inchisorii în cuantum de 5 ani şi 6 luni aplicată prin Sentinţa penală nr. 161/2010 pronunţată de către Judecătoria Bacău. I.2. pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 al.1 Cp rap. la art. 209 al.1 lit.a Cp cu apl. art. 37 lit. a Cp si art. 5 Cp. (faptă săvârşită la data de 17.01.2011), obţinută în urma contopirii cu restul de pedeapsă rămas de executat în cuantum de 359 zile din pedeasa principala a inchisorii în cuantum de 5 ani şi 6 luni aplicată prin s Sentinţa penală nr. 161/2010 pronunţată de către Judecătoria Bacău. I.3. pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 al.2 Cp cu apl. art. 37 lit. a Cp si art. 5 Cp. (faptă săvârşită la data de 17.01.2011), obţinută în urma contopirii cu restul de pedeapsă rămas de executat în cuantum de 359 zile din pedeasa principala a inchisorii în cuantum de 5 ani şi 6 luni aplicată prin s Sentinţa penală nr. 161/2010 pronunţată de către Judecătoria Bacău. I.4. pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. art. 208 al.1 Cp rap. la art. 209 al.1 lit.a Cp cu apl. art. 37 lit. a Cp si art. 5 Cp. (faptă săvârşită la data de 17.01.2011), obţinută în urma contopirii cu restul de pedeapsă rămas de executat în cuantum de 359 zile din pedeasa principala a inchisorii în cuantum de 5 ani şi 6 luni aplicată prin s Sentinţa penală nr. 161/2010 pronunţată de către Judecătoria Bacău. I.5. pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 al.2 Cp cu apl. art. 37 lit. a Cp si art. 5 Cp. (faptă săvârşită la data de 17.01.2011), obţinută în urma contopirii cu restul de pedeapsă rămas de executat în cuantum de 359 zile din pedeasa principala a inchisorii în cuantum de 5 ani şi 6 luni aplicată prin s Sentinţa penală nr. 161/2010 pronunţată de către Judecătoria Bacău. I.6. pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. art. 208 al.1 Cp rap. la art. 209 al.1 lit.a Cp cu apl. art. 37 lit. a Cp si art. 5 Cp. (faptă săvârşită la data de 17.01.2011), obţinută în urma contopirii cu restul de pedeapsă rămas de executat în cuantum de 359 zile din pedeasa principala a inchisorii în cuantum de 5 ani şi 6 luni aplicată prin Sentinţa penală nr. 161/2010 pronunţată de către Judecătoria Bacău. I.7. pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 al.2 Cp cu apl. art. 37 lit. a Cp si art. 5 Cp. (faptă săvârşită la data de 18.01.2011), obţinută în urma contopirii cu restul de pedeapsă rămas de executat în cuantum de 359 zile din pedeasa principala a inchisorii în cuantum de 5 ani şi 6 luni aplicată prin Sentinţa penală nr. 161/2010 pronunţată de către Judecătoria Bacău. I.8. pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. art. 208 al.1 Cp rap. la art. 209 al.1 lit.a Cp cu apl. art. 37 lit. a Cp si art. 5 Cp. (faptă săvârşită la data de 18.01.2011), obţinută în urma contopirii cu restul de pedeapsă rămas de executat în cuantum de 359 zile din pedeasa principala a inchisorii în cuantum de 5 ani şi 6 luni aplicată prin Sentinţa penală nr. 161/2010 pronunţată de către Judecătoria Bacău. I.9. pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 al.2 Cp cu apl. art. 37 lit. a Cp si art. 5 Cp. (faptă săvârşită la data de 18.01.2011), obţinută în urma contopirii cu restul de pedeapsă rămas de executat în cuantum de 359 zile din pedeasa principala a inchisorii în cuantum de 5 ani şi 6 luni aplicată prin s Sentinţa penală nr. 161/2010 pronunţată de către Judecătoria Bacău. I.10. pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. art. 208 al.1 Cp rap. la art. 209 al.1 lit.a Cp cu apl. art. 37 lit. a Cp si art. 5 Cp. (faptă săvârşită la data de 18.01.2011), obţinută în urma contopirii cu restul de pedeapsă rămas de executat în cuantum de 359 zile din pedeasa principala a inchisorii în cuantum de 5 ani şi 6 luni aplicată prin s Sentinţa penală nr. 161/2010 pronunţată de către Judecătoria Bacău. I.11. Descontopeşte pedeapsa rezultantă a inchisorii în cuantum de 3 ani şi 3 luni aplicată prin Sentinţa penală nr. 1926/2014 pronunţată de Judecătoria Brăila, şi repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează: 1. pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare, 2. pedeapsa 2 ani şi 6 luni închisoare 3. sporul de 6 luni închisoare. 4. sporul 3 luni închisoare. Înlătură sporurile indicate la pct. 3 şi 4. I.12. sporul final de 1 an şi 5 luni închisoare. Înlătură sporul indicat la lit. I.12. J. pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 al.1 Cp rap. la art. 209 al.1 lit.a Cp cu apl. art. 37 lit. a Cp si art. 5 Cp. (faptă săvârşită la data de 06.04.2012), aplicată prin Sentinţa penală nr. 1163/16.10.2015 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 15390/212/2015, definitivă prin neapelare la data de 10.11.2015. K.1. pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 564/03.11.2015 pronunţată de Judecătoria Sector 2 Bucureşti în dosarul nr. 33245/300/2015, definitivă prin neapelare la data de 24.11.2015, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 – art. 209 alin. 1 lit. a VCP, cu aplicarea art. 37 lit. a VCP şi art. 5 C. pen. (faptă săvârşită la data de 27.10.2010), obţinută ca urmare a contopirii cu restul de pedeapsă de 359 zile din pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 694/05.11.2008 pronunţată de Judecătoria Sector 2 în dosarul nr. 3302/300/2008, definitivă prin neapelare la data de 25.11.2018. K.2. pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 564/03.11.2015 pronunţată de Judecătoria Sector 2 Bucureşti în dosarul nr. 33245/300/2015, definitivă prin neapelare la data de 24.11.2015, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 1 şi 2 VCP, cu aplicarea art. art. 37 lit. a VCP şi art. 5 C. pen. (faptă săvârşită la data de 27.10.2010), obţinută ca urmare a contopirii cu restul de pedeapsă de 359 zile din pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 694/05.11.2008 pronunţată de Judecătoria Sector 2 în dosarul nr. 3302/300/2008, definitivă prin neapelare la data de 25.11.2018. L. sporul final de 5 ani închisoare. II. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 67 zile închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 904/19.12.2017 pronunţată de Judecătoria Sector 3 Bucureşti pronunţată în dosarul nr. 7955/301/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 543/A/05.04.2018 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, şi repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează: A. pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 2 lit. b C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. şi art. 41 alin. 1 C. pen. (fapte săvârşite la 15.02.2017, 20.02.2017, 28.02.2017, 01.03.2017). A.1. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. l C.pen., pe o durată de 2 ani, respectiv dreptul de a se afla în mun. Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 2 lit. b C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. şi art. 41 alin. 1 C. pen. (fapte săvârşite la 15.02.2017, 20.02.2017, 28.02.2017, 01.03.2017). A.2. pedeapsa accesorie interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. l C.pen. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 2 lit. b C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. şi art. 41 alin. 1 C. pen. (fapte săvârşite la 15.02.2017, 20.02.2017, 28.02.2017, 01.03.2017). B. restul de 67 zile închisoare rămas de executat din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 2445/26.10.2016 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, definitivă prin necontestare la data de 07.11.2016. III. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani, 6 luni şi 22 zile închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 8/11.01.2018 pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti în dosarul nr. 29143/299/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 558/A/20.04.2018 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală, şi repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează: A. pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 2 lit. b C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C. pen. (faptă săvârşită la data de 13.07.2017). A.1. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen. pe o perioadă de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 2 lit. b C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C. pen. (faptă săvârşită la data de 13.07.2017). A.3. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 2 lit. b C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C. pen. (faptă săvârşită la data de 13.07.2017). B. pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 2 lit. b C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C. pen. (faptă săvârşită la data de 09.02.2017). B.1. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen. pe o perioadă de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 2 lit. b C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C. pen. (faptă săvârşită la data de 09.02.2017). B.3. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 2 lit. b C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C. pen. (faptă săvârşită la data de 09.02.2017). C. restul de 67 zile închisoare rămas de executat din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 2445/26.10.2016 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, definitivă prin necontestare la data de 07.11.2016, care a fost adăugat la pedeapsa indicată la lit. B. D. sporul de 1 an şi 22 zile închisoare aplicat în baza art. 39 alin. 1 lit. b C. pen. Înlătură sporul indicat la lit. D. IV. Constată că infracţiunile care fac obiectul: - Sentin?ei penale nr. 1917/30.10.2012 pronun?ată de Judecătoria Ploieşti în dosarul nr. 25617/281/2012, definitivă prin nerecurare la data de 20.11.2012, - Sentinţei penale nr. 1926/17.06.2014 pronunţată de Judecătoria Brăila în dosarul nr. 17028/196/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 126/A/29.01.2015 a Curţii de Apel Galaţi, - Sentinţei penale nr. 1709/08.05.2015 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 183/215/2014, definitivă prin neapelare la data de 23.05.2015, - Sentinţei penale nr. 619/12.05.2015 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 14209/212/2014, definitivă prin neapelare la data de 23.06.2015, - Sentinţei penale nr. 2059/02.06.2015 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 36681/215/2014, definitivă prin neapelare la data de 06.07.2015, - Sentinţei penală nr. 486/07.07.2015 pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti în dosarul nr. 33367/299/2014, definitivă prin neapelare la data de 28.07.2015, - Sentinţei penale nr. 1612/24.05.2015 pronunţată de Judecătoria Sector 4 Bucureşti în dosarul nr. 2998/4/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 1224/28.09.2015 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I-a penală, - Sentinţei penale nr. 740/14.05.2015 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 7150/180/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 1036/27.10.2015 a Curţii de Apel Bacău, - Sentinţei penale nr. 1163/16.10.2015 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 15390/212/2015, definitivă prin neapelare la data de 10.11.2015, - Sentinţei penale nr. 564/03.11.2015 pronunţată de Judecătoria Sector 2 Bucureşti în dosarul nr. 33245/300/2015, definitivă prin neapelare la data de 24.11.2015, - Sentinţei penale nr. 198/20.02.2018 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 33174/212/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 491/26.04.2018 a Curţii de Apel Constanţa, Sunt concurente. V. În baza art. 36 alin. 2 C. pen. 1969 rap. la art. 33 lit. a şi art. 34 alin. 1 lit. b C. pen. 1969 contopeşte pedepsele care fac obiectul sentinţelor penale menţionate la pct. IV, aşa cum au fost repuse în individualitatea lor, aplică pedeapsa cea mai grea, respectiv 5 ani închisoare, la care adaugă sporul de 5 ani închisoare, rezultând pedeapsa parţială de 10 ani închisoare. Interzice petentei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit.a teza a II-a şi lit. b C. pen. 1969. VI. Constată că infracţiunile care fac obiectul: - Sentinţei penale nr. 904/19.12.2017 pronunţată de Judecătoria Sector 3 Bucureşti pronunţată în dosarul nr. 7955/301/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 543/A/05.04.2018 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, - Sentinţei penale nr. 8/11.01.2018 pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti în dosarul nr. 29143/299/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 558/A/20.04.2018 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală, Sunt concurente. VII. În baza art. 40 alin. 2 C. pen. rap. la art. 38 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b C. pen. contopeşte pedeapsa indicată la pct. II.A. cu cele indicate la pct. III.A. şi III.B., aplică pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare, la care adaugă 1/3 din celelalte pedepse (1 an şi 8 luni), rezultând pedeapsa de 5 ani şi 2 luni închisoare, la care, în baza art. 43 alin. 2 C. pen., adaugă restul indicat la pct. III.C., rezultând pedeapsa parţială de 5 ani, 2 luni ?i 67 zile închisoare. În baza art. 45 alin. 3 lit. a şi b C. pen. aplică petentei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen. pe o perioadă de 3 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. l C.pen., pe o durată de 2 ani, respectiv dreptul de a se afla în mun. Bucureşti. În baza art. 45 alin. 3 şi 5 C. pen. aplică petentei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi l C. pen. VIII. În baza art. 43 alin. 1 C. pen. adaugă pedeapsa parţială indicată la pct. VII la cea indicată la pct. V, urmând ca peteta să execute PEDEAPSA REZULTANTĂ DE 15 ANI, 2 LUNI ŞI 67 ZILE ÎNCHISOARE. În baza art. 45 alin. 3 lit. a şi b C. pen. aplică petentei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen. pe o perioadă de 3 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. l C.pen., pe o durată de 2 ani, respectiv dreptul de a se afla în mun. Bucureşti. În baza art. 45 alin. 3 şi 5 C. pen. aplică petentei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi l C. pen. În baza art. 40 alin. 3 C. pen. scade din pedeapsa rezultantă: - perioada executată de la 24.05.2012 la 04.07.2013 şi de la 21.09.2013 la 20.01.2017 (Sentinţa penală nr. 198/20.02.2018 pronunţată de Judecătoria Constanţa). - reţinerea şi arestul preventiv de la 04.03.2017 la 29.04.2017 inclusiv (Sentinţa penală nr. 904/19.12.2017 pronunţată de Judecătoria Sector 3 Bucureşti) - arestarea preventivă şi arestul la domiciliu de la 13.07.2017 la 20.04.2018 (Sentinţa penală nr. 8/11.01.2018 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti) - perioada executată de la 11.04.2018 la 06.09.2018 (MEPI emis în baza Sentinţei penale nr. 904/19.12.2017 pronunţată de Judecătoria Sector 3 Bucureşti) - perioada executată de la 12.11.2018 la zi. Constată că: - în perioada 01.07.2014 – 08.04.2019 petenta ar fi executat suplimentar un nr. de 102 zile şi un număr de 6 zile care nu au putut fi valorificate în baza art. 55/1 din Legea nr. 254/2013. - din perioada menţionată s-au scăzut perioadele pentru care petenta a beneficiat de despăgubiri CEDO, respectiv 30.01.2015 – 20.01.2017 şi 06.04.2017 – 29.04.2017. Menţine: - măsura de siguranţă a confiscării speciale a sumei de 800 lei dispusă prin Sentinţa penală nr. 52/13.01.2011 a Judecătoriei Craiova. - măsura de siguranţă a interzicerii dreptului de a se afla în mun. Bucureşti pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, dispusă prin Sentinţa penală nr. 408/09.06.2011 a Judecătoriei Sector 6 Bucureşti. - măsura de siguranţă a confiscării speciale a bunurilor dispusă prin Sentinţa penală nr. 1926/2014 a Judecătoriei Brăila. - măsura de siguranţă a confiscării speciale a două săpunuri şi pachetul de lavete depuse la camera de corpuri delicte a IPJ Constanţa conform dovezii seria H nr. 0106150/13.06.2013, dispusă prin Sentinţa penală nr. 1163/16.10.2015 a Judecătoriei Constanţa. - măsura de siguranţă a confiscării speciale a următoarelor bunuri: telefon marca Samsung cu carcasă de culoare neagră, cu marginile şi displayul de culoare albastru cu negru, cu seria IMEI 359704055483832/01; cartela SIM cu nr. 0753687800; dispozitiv hand-free de culoare albă, dispusă prin Sentinţa penală nr. 8/11.01.2018 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti. În temeiul art. 555 şi art. 585 C. proc. pen. dispune desfiinţarea mandatelor de executare a pedepselor emise în baza Sentinţei penale nr. 198/20.02.2018 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 33174/212/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 491/26.04.2018 a Curţii de Apel Constanţa, Sentinţei penale nr. 904/19.12.2017 pronunţată de Judecătoria Sector 3 Bucureşti pronunţată în dosarul nr. 7955/301/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 543/A/05.04.2018 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, şi Sentinţei penale nr. 8/11.01.2018 pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti în dosarul nr. 29143/299/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 558/A/20.04.2018 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală, şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei conform prezentei hotărâri. În temeiul art. 275 alin. 3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. dispune avansarea onorariului apărătorului din oficiu în cuantum de 130 lei, din fondurile MJ către Baroul Bacău. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 21.06.2018.
Hotarare 1092/2019 din 21.06.2019În baza art. 391 alin.2 C.proc.pen., stabileşte termen pentru pronunţare la data de 21.06.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.06.2019Amână pronun?area la data de 07.06.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.05.2019Amână pronun?area la data de 24.05.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.05.2019amână pronun?area pentru data de 09.05.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.04.2019Amână pronun?area la data de 24 Aprilie 2019. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09 Aprilie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.04.2019Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data 09.04.2019 pentru a reveni cu adresă către Penitenciarul Bacău în vederea comunicării relaţiilor solicitate.
Incheiere de sedinta din 19.03.2019Amana judecarea cauzei la data de 19.03.2019, ora 9, C.1 În temeiul art. 43 al.3 C.p.p. reuneşte ds. 9167/180/2018 la prezentul dosar.
Incheiere de sedinta din 05.03.2019Amana judecarea cauzei la data de 05.03.2019, ora 9, c1 pentru atasarea s.p.
Incheiere de sedinta din 12.02.2019Amana judecarea cauzei la data de 12.02.2019, ora 9, C1.
Incheiere de sedinta din 29.01.2019termen preschimbat
Rezolutie din 08.01.2019Amana judecarea cauzei la data de 29.01.2019, ora 9, C1.
Incheiere de sedinta din 18.12.2018Amana judecarea cauzei8 la data de 08.01.2018, ora 9, c1.
Incheiere de sedinta din 20.11.2018Amână judecarea cauzei la data de 20.11.2018, ora 9, C1, pentru ata?area s.p.
Incheiere de sedinta din 16.10.2018Amana judecarea cauzei la data de 16.10.2018, ora 9, C1 pentru citarea petentei la domiciliu.
Incheiere de sedinta din 25.09.2018Amana judecarea cauzei la data de 25.09.2018.
Incheiere de sedinta din 11.09.2018