S******** D***** S*****
PetentI************ D* P****** J******* M**** - B***** R*****
IntimatAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale invocată de instanţă din oficiu. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta Sentinţei civile nr. 1310/25.10.2018, pronunţată de Judecătoria Sighişoara, în dosarul nr. 8911/320/2016, în sensul că data procesului – verbal este 07.07.2016, iar nu 07.06.2016, cum greşit s-a consemnat. Cu drept de apel în 30 de zile de la data comunicării. În caz de exercitare a căii de atac, cererea de apel se va depune la Judecătoria Sighişoara. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată, azi, 25.02.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 25.02.2019Respinge plângerea contravenţională formulată de petentul Sălcudean Daniel - Ştefan, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, prin reprezentant legal, ca neîntemeiată. Menţine procesul-verbal seria PMSX nr. 0120496 din data de 07.06.2016, ca legal şi temeinic întocmit. Respinge cererea intimatului de obligare a petentului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în 30 de zile de la data comunicării. În caz de exercitare a căii de atac, cererea de apel se va depune la Judecătoria Sighişoara. Pronunţată, azi, 25.10.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 1310/2018 din 25.10.2018Amână pronuntarea la data de 25 octombrie 2018 prin punerea solutiei la dispozitia părţilor prin mijlocirea grefei instantei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.10.2018