M***** V*****
ReclamantC***** M******** P*** P******* C****** M***** Ş*****
PârâtC*** J******** D* P***** I***
PârâtÎn temeiul dispoziţiilor art. 406 din C. proc. civ., ia act de renunţarea la judecata cererii în contradictoriu cu pârâta Comuna Mogoşeşti prin Primarul Comunei Maftei Ştefan. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C*** J******** D* P***** I***, invocată de pârâtă. Admite acţiunea formulată şi precizată de reclamantul M***** V***** în contradictoriu cu pârâta C*** J******** D* P***** I***. Constată că reclamantul a desfăşurat activitate în funcţia de şef de fermă la C.A.P. Mogoşeşti, în perioada 01.04.1987-01.02.1990, ce se încadrează în grupa a II-a de muncă, în procent de 90% din timpul efectiv lucrat. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Iaşi. Pronunţată astăzi, 21.02.2019, în condiţiile disp. art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 284/2019 din 21.02.2019Amână pronunţarea la data de 21.02.2019. Soluţia va fi pusă la îndemâna părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 NCPC. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.02.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.02.2019Pentru a se reveni cu citarea pârâtei Comuna Mogoşeşti cu aceleaşi precizări cu care a fost citată pentru termenul de astăzi, acordă un nou termen la data de 07.02.2019.
Incheiere de sedinta din 13.12.2018Pentru administrarea probelor încuviinţate la termenul de astăzi, acordă un nou termen la data de 13.12.2018.
Incheiere de sedinta din 15.11.2018Acordă un nou termen de judecată la data de 15.11.2018 pentru a se comunica pârâtei Comuna Mogoşeşti încheierea de la acest termen de judecată prin care instanţa ia act de renunţarea la judecată în ceea ce o priveşte şi pentru a da posibilitatea reclamantului să ia cunoştinţă de întâmpinarea şi înscrisurile depuse la acest termen de C*** J******** D* P***** I***, în vederea formulării de concluzii în consecinţă.
Incheiere de sedinta din 18.10.2018Pentru a se solicita lămuriri suplimentare reclamantului, acordă un nou termen la data de 18.10.2018.
Incheiere de sedinta din 20.09.2018Pentru a da posibilitatea reclamantului să formuleze precizări cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, acordă un nou termen la data de 20.09.2018.
Incheiere de sedinta din 21.06.2018