F**** M***** N***
ReclamantS* E********* S******** S**
PârâtRespinge excepţia prematurităţii capătului 2 din acţiunea civilă,invocată de către părătă. Admite în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de către reclamantul Floca Mitica împotriva pârâtei SC Energy&Gas Solutions SRL şi în consecinţă: Constată existenţa raportului juridic de muncă între părţi corespondent perioadei 16.10.2017-22.01.2018. Obligă pârâta să plătească reclamantului drepturile băneşti datorate şi corespondente perioadei 1.12.2017-28.02.2018,precum şi suma de 700 lei reprezentând c/valoarea cheltuielilor de transport,sume care urmează a fi actualizate cu indicele de inflaţie, începând cu data naşterii dreptului material până la data plăţii efective. Respinge capetele de cerere privind obligarea pârâtei la predarea arhivei privind statele de plată,la plata despăgubirilor băneşti egale cu salariile indexate,majorate şi reactualizate începând cu data concedierii până la data rămânerii definitive a prezentei,precum şi anularea deciziei nr.47/1.03.2018. Respinge cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale pentru perioada 16.10.2017-30.11.2017. Fără cheltuieli de judecată. Executorie. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Alba. Pronunţată în şedinţa publică din data de 5.03.2019.
Hotarare 305/2019 din 05.03.2019Amânat cauza la data de 5.03.2019 pentru administrarea probei testimoniale.
Incheiere de sedinta din 22.01.2019Amânat cauza la data de 22.01.2019 pentru administrarea probei testimoniale.
Incheiere de sedinta din 06.11.2018Amânat cauza la data de 06.11.2018 în vederea administrării probei testimoniale.
Incheiere de sedinta din 04.09.2018Amână soluţionarea cauzei la 04.09.2018 în vederea audierii martorilor înczviinţaţi şi pentru ca pârâta să răspundă la interogatoriu.
Incheiere de sedinta din 12.06.2018