Dosar 897/112/2017 din 23.05.2018

contestaţie decizie de concediere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 897/112/2017
Data dosar:
23.05.2018
Instanta:
Curtea de Apel Cluj
Departament:
Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale
Obiect:
contestaţie decizie de concediere
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.10.2018 la ora 12:00

    Complet: A5
  • Schimbat în parte

    Admite în parte apelul declarat de contestatorul AIL împotriva sentinţei civile nr. 555/F din 26 martie 2018 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud pronunţată în dosarul nr. 897/112/2017 , pe care o schimbă în parte, în sensul că: Admite în parte contestaţia formulată de contestatorul AIL în contradictoriu cu intimata SC I SRL Bistriţa, prin administrator special DCG şi prin administrator judiciar Cab. Individual de Insolvenţă IPS. Constată nulitatea decizie de concediere nr.149/07.02.2017 emisă de intimată. Constată că, drept urmare a constatării nulităţii deciziei de concediere, contestatorul este îndreptăţit şi la despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care acesta ar fi beneficiat, începând cu data de 10.03.2017 şi până la data rămânerii definitive a acestei decizii, 17.10.2018. Dispune suspendarea judecăţii cererilor privind plata drepturilor salariale neachitate pentru lunile decembrie 2016-ianuarie 2017, a diurnei aferente perioadei aprilie 2014-ianuarie 2017, a diferenţei de salariu pentru perioada aprilie 2014- decembrie 2016, daune interese pentru neplata drepturilor salariale în perioada anterior menţionate. Păstrează dispoziţiile instanţei privind respingerea cererii contestatorului de obligare a intimatei la plata daunelor morale. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 17.10.2018.

    Hotarare 1394/2018 din 17.10.2018
  • Sedinta din data de 10.10.2018 la ora 12:00

    Complet: A5
  • Amână pronunţarea

    AP: 17 OCTOMBRIE 2018

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.10.2018
  • Sedinta din data de 19.09.2018 la ora 12:00

    Complet: A5
  • Amână cauza

    Pentru completarea probaţiunii.

    Incheiere de sedinta din 19.09.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD