O****** A* I************
InculpatB**** I* C*********
InculpatM**** C****************
Parte civilăO****** P**************
Parte civilăI. În temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. 1 şi 2 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul OLOERIU Ioan Cristian pentru comiterea infracţiunii de instigare la distrugere prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 253 alin. 1 şi 4 Cod penal cu aplicarea art. 35 Cod penal, art. 41 Cod penal art. 5 Cod penal (patru acte materiale) la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerci?iului drepturilor prev. de art. 66 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerci?iul autorită?ii de stat, pe o durată de 2 ani. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi prev. de art. 66 lit. a şi b Cod penal. Constată că infracţiunea dedusă judecăţii în prezenta cauză se află în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 3250 din 12.12.2005 a Judecătoriei Botoşani, definitivă prin decizia penală nr. 202A din 30.04.2006 a Curţii de Apel Suceava prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 2 luni închisoare şi ped. accesorie prev. de art. 64 lit. a-c Cod penal anterior, pe care a executat-o în perioada 12.04.2016-24.05.2017, când a fost liberat condiţionat cu un rest de pedeapsă de 307 zile. În temeiul art. 551 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, constată că inculpatul Oloeriu Ioan Cristian beneficiază de un număr de 78 de zile considerate executate suplimentar ca măsură compensatorie pentru cazarea în condi?ii necorespunzătoare în intervalul 12.04.2016-24.05.2017. Recalculează restul rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentin?a penală nr. 3250 din 12.12.2005 a Judecătoriei Botoşani, din executarea căreia a fost eliberat condiţionat la data de 24.05.2017, în vederea aplicării tratamentului sancţionator de la art. 105 alin. 1 coroborat cu art. 43 alin. 1 din Codul penal, ?i constată că acesta este de 229 zile închisoare. În temeiul dispozi?iilor art. 105 alin. 1 raportat la art. 43 alin. 1 Cod penal adaugă pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta la restul rămas neexecutat de 229 de zile din pedeapsa aplicată prin sentin?a penală nr. 3250 din 12.12.2005 a Judecătoriei Botoşani, inculpatul urmând a executa pedeapsa totală de 3 (trei) ani ?i 229 (două sute douăzeci ?i nouă) de zile închisoare, în regim de deten?ie. Conform dispoziţiilor art. 45 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerci?iul autorită?ii de stat, pe o durată de 2 ani. Potrivit art. 45 alin. 5 Cod penal pe lângă pedeapsa principală rezultată stabilită, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal. II. În temeiul dispozi?iilor art. 396 alin. 1 şi 2 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul BARBU Constantin pentru infracţiunea de distrugere prev. de art. 253 alin. 1 şi 4 Cod penal cu aplicarea art. 35 Cod penal şi art. 5 Cod penal (patru acte materiale) la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, în regim de detenţie. În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerci?iului drepturilor prev. de art. 66 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerci?iul autorită?ii de stat, pe o durată de 2 ani. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi prev. de art. 66 lit. a şi b Cod penal. Ia act că partea civilă Mihai Constantin Răzvan a renunţat la pretenţiile civile formulate în cauză. Respinge ca nefondată acţiunea civilă formulată de partea civilă Oroşanu Petru Alexandru. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpaţii să plătească statului suma de 1595 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, în cuantum de câte 797,5 lei fiecare. Onorariul pentru avocat din oficiu, în sumă de 1495 lei, se va avansa Baroului de Avocaţi Botoşani (delegaţia nr. 22/2018) din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică din 27 aprilie 2021.
Hotarare 444/2021 din 27.04.2021Amână pronun?area la data de 27.04.2021. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16.04.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.04.2021Stabileşte pronun?area la data de 16 aprilie 2021. Pronunţată în şedinţa publică din 2 aprilie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.04.2021Având în vedere necesitatea emiterii unor adrese către MFP şi MAE cu privind la inculpatul Oloeriu Ioan Cristian, va amâna cauza şi va acorda termen la data de 2 aprilie 2021, pentru când se vor face verificări în bazele de date ale A.N.P. şi C.R.A.P. cu privire la inculpatul Barbu Constantin, ce va fi citat cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 10.02.2021Dispune ataşarea fişelor de cazier judiciar privind pe inculpaţi, precum şi a altor sentinţe penale în măsura în care se va aprecia necesar de către instanţă ca urmare a menţiunilor făcute în caziere. Pune în vedere apărătorilor inculpaţilor să formuleze concluzii pe fondul cauzei, dar şi pe incidenţa legii penale mai favorabile având în vedere momentul comiterii faptelor.
Incheiere de sedinta din 26.11.2020Faţă de lipsa martorilor din lucrări, amână cauza şi acordă termen la data de 26 noiembrie 2020, pentru când aceştia vor fi citaţi cu mandate de aducere.
Incheiere de sedinta din 07.10.2020Pentru administrarea în continuare a probei testimoniale cu martorii din lucrări, amână cauza şi acordă termen la data de 7 octombrie 2020.
Incheiere de sedinta din 02.09.2020Faţă de cererea formulată de apărătorul ales al inculpatului Oloeriu Ioan, amână cauza şi acordă termen la data de 2 septembrie 2020, pentru când martorii lipsă la acest termen vor fi citaţi cu mandate de aducere.
Incheiere de sedinta din 23.06.2020Având în vedere dispoziţiile art. 43 alin. 2 din Anexa 1 a Decretului nr. 195/2020 emis de Preşedintele României privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României precum şi Hotărârea nr. 14 a Colegiului de Conducere al Curtii de Apel Suceava din 18.03.2020, care prevede lista cauzelor de urgenţă deosebită ce se soluţionează în materie penală, suspendă de drept judecata privind fondul cauzei.
Incheiere suspendare din 20.03.2020Având în vedere cererea de amânare formulată de apărătorul ales al inculpatului Oloeriu Ioan, amână cauza şi acordă termen la data de 20 martie 2020, ora 12:00, pentru când martorul Puşcaşu Ioan va fi citat la adresa de domiciliu şi martorii Sireteanu Larisa şi Murăraşu Georgiana vor fi citaţi cu mandate de aducere.
Incheiere de sedinta din 29.01.2020Faţă de lipsa martorului Puşcaşu Ioan, amână cauza şi acordă termen la data de 29 ianuarie 2020, pentru când acesta va fi citat cu mandat de aducere. Totodată, vor fi citaţi şi următorii martori din lucrări, respectiv Sireteanu Larisa şi Murăraşu Georgiana Andreea.
Incheiere de sedinta din 20.11.2019Faţă de lipsa martorilor din lucrări Mănescu Andrei şi Vrabie Livioara, amână cauza şi acordă termen la data de 20 noiembrie 2019 pentru când vor fi citaţi cu mandate de aducere. De asemenea, vor fi citaţi următorii martori din lucrări, respectiv Bucur Daniel Costel şi Puşcaşu Ioan şi se vor solicita relaţii de la Penitenciarul Botoşani.
Incheiere de sedinta din 08.10.2019Faţă de lipsa martorilor din lucrări, amână cauza şi acordă termen la data de 8 octombrie 2019, pentru când numiţii Damian Gabriel şi Jora Ionuţ vor fi citaţi cu mandate de aducere, martora Mănucă Doina va rămâne la dispoziţia instanţei iar pentru martorul Sauciuc Trofin se va solicita un extras de uz oficial al certificatului de deces. De asemenea, se va cita şi martorii Mănescu Andrei şi Vrabie Livioara.
Incheiere de sedinta din 28.06.2019Faţă de lipsa martorilor citaţi pentru acest termen de judecată, amână cauza şi acordă termen la data de 28 iunie 2019, pentru când se vor efectua verificări în DEPABD şi ANP în privinţa martorului Dibu Alin, urmând a fi citat în consecinţă. De asemenea, martorul Mănucă Antonio va fi citat la locul de detenţie şi martorii Sauciuc Trofin, Damian Gabriel şi Jora Ionuţ la adresele de domiciliu.
Incheiere de sedinta din 15.05.2019Întrucât martorii din lucrări Dibu Alin, Mănucă Antonio-Mihai, Zanet Bogdan - Ilie şi Mănucă Doina au lipsit nejustificat la acest termen, instanţa va dispune citarea lor cu mandate de aducere, şi
Incheiere de sedinta din 09.04.2019Pentru administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 13.03.2019Pentru lipsa apărătorilor
Incheiere de sedinta din 06.02.2019Amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen la data de 06.02.2018, pentru lipsa inculpatului Barbu Constantin
Incheiere de sedinta din 10.01.2019Pentru continuitatea completului de judecată
Incheiere de sedinta din 07.11.2018Constată admisă cererea de abţinere formulată de preşedintele de complet, cauza fiind repartizată la completul PN3 cu termen de judecată la data de 7 noiembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 27.09.2018