B***** I*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) rap. la art. 342 C. proc. pen., constată competenţa materială şi teritorială a Judecătoriei Tecuci de a soluţiona prezenta cauză penală, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 3692/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, privind pe inculpatul B***** I*****, trimis în judecată în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat şi fără a poseda permis de conducere prev. de art. 334 alin.1 şi 335 alin.1 cu aplicarea art. 38 alin.2 C.p., precum şi a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Barsca Istvan. Cu drept de contestaţie la instanţa ierarhic superioară pentru procuror şi inculpat, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 27.03.2018.
Incheierefinalacamerapreliminara din 27.03.2018