C***** C****** P*** P*****
PetentC******* I*** R****
IntimatAdmite cererea formulată de petenta C***** C****** P*** P*****, în contradictoriu cu intimatul CIMPOIER IOAN-ROMEO, şi în consecinţă: Dispune înlocuirea amenzii contravenţionale în cuantum de 300 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de contravenţie seria PA nr. 1496851/16.02.2017 întocmit de I.P.J. Sibiu – SPR 3 Agnita – PP Mihăileni, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, pe o durată de 50 ore, în următoarele domenii: întreţinerea locurilor de agrement, a parcurilor şi a drumurilor, păstrarea curăţeniei şi igienizarea localităţii, activităţi în folosul căminelor pentru bătrâni, grădiniţelor, şcolilor şi a altor aşezăminte social culturale de pe raza administrativ teritorială a comunei Chirpăr. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri. În caz de formulare a căii de atac cererea se depune la Judecătoria Agnita. Pronunţată azi, 16.03.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 96/2018 din 16.03.2018Amana pronuntarea pentru data de 16.03.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.03.2018