Ş***** M**** f*** l** n****** ş* V****** n 2* 0* 1***
InculpatAdmite sesizarea din oficiu. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta tehnoredactată din data de 13.11.2018.2018 în sensul că, la alin.5 din minuta tehnoredactată se va trece în mod corect” În baza art. 72 alin(1) C.pen., deduce din durata pedepsei rezultante aplicată prin prezenta, durata reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu, luate faţă de inculpat în dosarul nr. 832/838/2017 al Judecătoriei Lieşti, de la data de 29.03.2017 pînă la data de 03.08.2017 . Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.11.2018.
Incheiere indreptare eroare materiala din 15.11.2018În baza art.335 alin.1 CP cu aplicarea art. 396 alin. 10 NCPP, condamnă pe inculpatul Ş. M. la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere(faptă din 18.11.2017). În baza art. 96 alin. 4 CP, revocă suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare, dispusă prin sentinţa penală nr. 93/03.08.2017, pronunţată de Judecătoria Lieşti în dosar penal nr. 832/838/2017, definitivă prin neapelare la 22.08.2017, dispunînd executarea acesteia. Conform art. 43 alin.1 din NCP în referire la art. 41 alin. 1 CP, adaugă pedeapsa aplicată inculpatului Ş. M. prin prezenta sentinţă la pedeapsa de 2 ani închisoare, dispusă prin sentinţa penală nr. 93/03.08.2017, pronunţată de Judecătoria Lieşti în dosar penal nr. 832/838/2017, definitivă prin neapelare la 22.08.2017, ca urmare a revocării suspendării executării sub supraveghere a acestei pedepsei, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare, pedeapsă ce se va executa în regim de detenţie, conform art.60 cp. În baza art. 45 alin. 1 şi 4 CP, aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b CP, pe o perioadă de 3 ani, aplicată iniţial prin sentinţa penală nr. 93/03.08.2017, pronunţată de Judecătoria Lieşti în dosar penal nr. 832/838/2017, definitivă prin neapelare la 22.08.2017, urmînd a se scădea din durata pedepsei complementare aplicate pe lîngă pedeapsa rezultantă din prezenţa sentinţă, partea din pedeapsa complementară executată pînă la data rămînerii definitive a prezentei(data contopirii pedepselor principale), conform dispoz. art. 45 alin. 4 CP. În baza art. 72 alin(1) C.pen., deduce din durata pedepsei rezultante aplicată prin prezenta, durata măsurilor preventive privative de libertate luate faţă de inculpat în dosarul nr. 832/838/2017 al Judecătoriei Lieşti. În baza art.274 alin.1 cpp obligă pe inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat(300 lei în cursul urmăririi penale şi 300 lei în cursul judecăţii). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei prezentei minute inculpatului şi procurorului. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.11.2018.
Hotarare 1140/2018 din 13.11.2018Amana pronuntarea la data de 13.11.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.10.2018Pentru ca inculpatul să se prezinte personal în fata instantei sau să depună declaratie notarială de recunoaştere a faptei retinute în sarcina sa.
Incheiere de sedinta din 02.10.2018Pentru ca inculpatul să se prezinte personal în fata instantei sau să depună declaratie notarială de recunoaştere a faptei retinute în sarcina sa.
Incheiere de sedinta din 18.09.2018Acordă termen la 18 09 2018(dupa vacanta judec) pentru când se va cita inc cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 26.06.2018Termen la 26 06 2018 pt. lipsa inculpatului.
Incheiere de sedinta din 15.05.2018