S***** I*** V*******
Apelant ReclamantP**** S********
Intimat PârâtB***** A************* D* A*********** D** R****** – B*******
Intimat ReclamantAdmite apelul. Schimbă, în parte sentinţa apelată. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 14314,31 lei cu titlu de diferenţă contravaloare prejudiciu, sumă ce se va actualiza la data plăţii prin raportare la indicele de inflaţie. Obligă pârâtul către reclamant la plata sumei de 2421 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în faţa instanţei de fond. Cheltuielile în sumă de 2086 lei reprezentând ajutor public judiciar rămân în sarcina statului. Obligă pârâtul către reclamant la plata sumei de 3410 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel. Menţine în rest sentinţa. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare la Curtea de Apel Piteşti, cererea urmând a se depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi, 27.11.2019.
Hotarare 4981/2019 din 27.11.2019Amână pronunţarea la 27.11.2019. Cu recurs. Pronunţată azi, 20.11.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.11.2019Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de apelantul-reclamant, prin avocat, pentru a studia punctului de vedere exprimat şi depus la dosarul cauzei de expertul tehnic consilier, inginer Ioan Dobre. Rectifică citativul în cauză în sensul conceptării B***** A************* D* A*********** D** R****** – B*******
Incheiere de sedinta din 16.10.2019Încuviinţează cererile de amânare formulate de părţi pentru studiul raportului de expertiză tehnică judiciară. Pune în vedere părţilor ca în măsura în care înţeleg să formuleze obiecţiuni la lucrarea de expertiză, să le depună la dosar cu cel puţin 5 zile libere înainte de termenul de judecată ce va fi acordat.
Incheiere de sedinta din 04.09.2019Revine cu adresă către expertul desemnat în cauză în vederea efectuării raportului de expertiză după citarea părţilor şi cu menţiunea să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză în exemplare suficiente pentru comunicare cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată ce va fi acordat, însoţit de dovezile de convocare ale părţilor
Incheiere de sedinta din 08.05.2019Încuviinţează, în parte probatoriul solicitat de apelantul-reclamant S***** I*** V*******. Încuviinţează pentru apelantul-reclamant proba cu expertiza tehnică auto cu aceleaşi obiective admise de instanţa de fond prin încheierea de şedinţă din data de 07.09.2015, respectiv: 1. Expertul sa precizeze dinamica si mecanismul producerii accidentului rutier din data de 14.07.2012 ; 2. Expertul sa precizeze care este locul producerii accidentului rutier, precum si poziţia de deplasare a celor doua autoturisme in momentul impactului; 3. Sa se precizeze daca paratul –reclamant a avut posibilităţi de evitare a accidentului si in ce constau acestea ; 4. Sa se precizeze cine a cauzat prejudiciul si poarta culpa producerii sale ; 5. Sa se precizeze cum si cine a generat starea de pericol în producerea accidentului; 6. Sa se precizeze daca fără acţiunea pârâtului-reclamant s-ar fi produs vreun prejudiciu reclamantului-pârât; 7. Să se precizeze cine se face vinovat de producerea evenimentului rutier şi în ce măsură Desemnează în baza art. 331 alin. 1 Cod Procedură Civilă, prin tragere la sorţi pe domnul expert Stoica Valerian. Stabileşte onorariul provizoriu de expertiză în cuantum de 1500 Ron în sarcina apelantului-reclamant. Emite adresă către apelantul-reclamant cu menţiunea de a achita onorariul de expertiză stabilit în sarcina sa şi să depună la dosarul cauzei recipisa doveditoare în termen de 5 zile de la comunicare sub sancţiunea decăderii din probă. Emite adresă către expertul desemnat în vederea efectuării raportului de expertiză după citarea părţilor şi să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză în exemplare suficiente cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată ce va fi acordat, însoţit de dovezile de convocare ale părţilor. Pune în vedere expertului desemnat să aibă în vedere apărările părţilor exprimate prin apelul şi întâmpinarea formulate. Emite adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş cu menţiunea că în prezenta cauză s-a dispus numirea în calitate de expert a dlui Stoica Valerian. Încuviinţează pentru intimatul-pârât ca dl expert Dobre Ioan să participe la efectuarea expertizei dispuse în calitate de expert consilier parte. Respinge pentru apelantul-reclamant proba cu înscrisuri şi interogatoriul, ca neutile soluţionării cauzei. Ia act că intimatul-pârât Pleşa Sevastian nu solicită probe noi în apel.
Incheiere de sedinta din 06.03.2019