T**** I***
ReclamantC*** J******** D* P***** M********
PârâtC***** S******* - S********** F***** C********** D* P******** P*********
PârâtRespinge cererea formulată de reclamanta T.I., Satulung, jud. Maramureş în contradictoriu cu pârâtele C*** J******** D* P***** M********, Primăria comunei Satulung, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Maramureş. Pronunţată la data de 11.02.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 108/2019 din 11.02.2019Amână pronunţarea la data de 11.02.2019, pronunţarea urmând a avea loc prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.01.2019Amână pronunţarea la data de 29.01.2019, pronunţarea urmând a avea loc prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.01.2019pentru a se depune la dosar, în copie, Registrul Agricol pentru perioada 1975-1986;
Incheiere de sedinta din 21.11.2018în vederea administrării probei testimoniale; pentru a se emite adresă către comuna Satulung să depună la dosar, în copie, Registrul Agricol pentru perioada 1975-1986;
Incheiere de sedinta din 26.09.2018