G****** C******* C******
InculpatS******* U********** D* U****** B********
Parte civilăB**** N******* F********
Parte vătămatăB**** R*****
Parte civilăCondamnă pe inculpatul G****** C******* C****** la 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 195 C.pen. cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.pen., în condiţii privative de libertate potrivit art. 60 C.pen. In baza art. 72 C.pen. deduce din pedeapsă perioada reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu, începând cu data de 21.11.2017 şi până la pronunţarea prezentei sentinţe, iar în baza art. 399 C.p.pen. menţine măsura arestului la domiciliu luată împotriva inculpatului. În baza art.7 din Legea nr.76/2008 dispune prelevarea probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. Obligă pe inculpat să-i plătească părţii civile S******* U********** D* U****** B******** suma de 21.623,83 lei plus dobânda legală aferentă, calculată de la data pronunţării prezentei hotărâri şi până la data plăţii efective a debitului, reprezentând cheltuieli de spitalizare ale victimei. Obligă pe inculpat să-i plătească părţii civile B**** R***** suma de 8.011 lei daune materiale şi echivalentul în lei la data plăţii a 100.000 euro, daune morale, iar părţii civile B**** N******* F******** echivalentul în lei la data plăţii a 100.000 euro, daune morale. Obligă pe inculpat la 500 lei cheltuieli judiciare către stat în faza de urmărire penală şi 200 lei în faza de judecată. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29 iunie 2018 la Tribunalul Argeş – Secţia Penală.
Hotarare 294/2018 din 29.06.2018Amână pronunţarea la data de 29.06.2018. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.06.2018, la Tribunalul Argeş Secţia Penală.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.06.2018Amână judecarea cauzei la data de 25 iunie 2018 pentru lipsa dosarului care a fost înaintat la Curtea de Apel Piteşti în vederea soluţionării contestaţiei formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş împotriva încheierii din data de 04.06.2018. Se citează inculpatul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 iunie 2018 la Tribunalul Argeş – Secţia Penală.
Incheiere de sedinta din 11.06.2018Amână judecarea cauzei la data de 11 iunie 2018. Admite cererea de amânare pentru lipsă de apărare formulată de partea B**** N******* F********. Se citează inculpatul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Aprilie 2018 la Tribunalul Argeş – Secţia Penală.
Incheiere de sedinta din 30.04.2018