F**** A******** L*******
ReclamantA******** C******* I**
PârâtC****** L********
PârâtI** M********
PârâtRespinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Drobeta Turnu Severin, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 25.01.2021.
Hotarare 354/2021 din 25.01.2021Amâna pronunţarea la data de 25.01.2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, astăzi 13.01.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.01.2021în vederea administrării probatoriului
Incheiere de sedinta din 28.10.2020Dispune emiterea unui mandat de aducere pe numele martorului lipsă, precum şi citarea martorului Mladin Vasile Cosmin, iar în acest sens amână judecarea cauzei la data de 28.10.2020, ora 09.30.
Incheiere de sedinta din 01.07.2020Suspendat, începând cu data de 16.03.2020, în temeiul dispoziţiilor art. 42 şi art. 43 din decretul privind instituirea stării de urgen?ă pe teritoriul României şi având în vedere şi Hotărârea nr. 10 din 19.03.2020 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Craiova
Amână judecarea cauzei la data de 01.04.2020 în baza Hotărârii nr. 2 din data de 22.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.
Incheiere de sedinta din 29.01.2020Amână judecarea cauzei la data de 29.01.2020 pentru când se va cita martorul Petolea Ionel Silviu, în vederea audierii.
Incheiere de sedinta din 13.11.2019Amână judecarea cauzei la data de 13.11.2019 în vederea refacerii procedurii de citare cu pârâtul A******** C******* I** şi administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 02.10.2019Amână judecarea cauzei la data de 02.10.2019 în vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 05.06.2019Amână judecarea cauzei la data de 05.06.2019 în vederea refacerii procedurii de citare cu pârâtul A******** C******* I**.
Incheiere de sedinta din 08.05.2019Amână judecarea cauzei la data de 08.05.2019 pentru când se va cita pârâtul A******** C******* I**, prin afişare la uşa instanţei, pe portalul instanţei şi la ultimul domiciliu cunoscut.
Incheiere de sedinta din 10.04.2019Amână judecarea cauzei la data de 10.04.2019, sala 1, ora 08.30 în vederea refacerii proceduriii de citare cu pârâtul Cotolan Laurenţiu şi ataşării dosarului nr. 12382/225/2016 al Judecătoriei Dr. Tr. Severin.
Incheiere de sedinta din 15.02.2019