A******* S*
ReclamantI************ T********* D* M**** M****
PârâtI******** M*****
PârâtJ* C******* E & P S******* S**
Pârât-respinge acţiunea în contencios administativ formulată reclamanta A S.A., în contradictoriu cu pârâţii ITM Mureş, I. M. , şi J. C. E&P S. SRL, ca neîntemeiată. -cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cerere ce se depune la Tribunalul Mureş. -pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 11.12.2018.
Hotarare 1051/2018 din 11.12.2018-amână pronun?area pentru data de 11.12.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.11.2018-pentru a da posibilitate depunerii de concluzii scrise, amână pronunţarea pentru data de 29.11.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.11.2018-acordarea unui termen de judecată în vedere reluării procedurii de citare cu pârâtul J.C.E.& P.S.SRL cât şi în vederea studierii înscrisurilor depuse la dosar la acest termen de judecată; -pune în vedere reprezentantului pârâtei I.T.M.Mureş să depună la dosar în 3 exemplare înscrisurile depuse la dosar pentru acest termen, în vederea comunicării cu toate părţile.
Incheiere de sedinta din 05.10.2018În vederea indeplinirii celor dispuse, amana judecarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 21.09.2018