B******* S****** D*****
Apelant ReclamantI************ D* P****** A* J******** S*** M***
Intimat PârâtRespinge ca nefondat apelul declarat de către apelantul BRĂDEANU STĂNICĂ DANIEL, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI SATU MARE, cuîmpotriva Sentinţei civile nr. 1386/2018 de la 12 aprilie 2018 a Judecătoriei Satu Mare, pronunţată în dosarul nr. 9120/296/2017, pe care o menţine. Decizia este definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 19.12.2018.
Hotarare 710/2018 din 19.12.2018În temeiul art. 396 Cod procedură civilă amână pronunţarea cauzei la data de 19 decembrie 2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor conform art. 396 alin.2 C.proc.civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.12.2018- încuviinţează cererea de amânare formulată în scris de reprezentantul apelantului-petent, acordă termen la data de 07.12.2018, sala 13, ora 9,00.
Incheiere de sedinta din 05.10.2018