B****** I***********
InculpatCondamnă pe inculpatul B.I.F.În baza art.4 alin.1 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.396 alin.10 C.pr.pen., pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc, fără drept pentru consum propriu, la pedeapsa de : 105 zile-amendă, cuantumul unei zile-amendă fiind stabilit la suma de 20 lei, astfel că rezultă 2.100 (douămiiosută) lei amendă penală. În temeiul art.16 alin.1 din Legea nr.194/2011, cu aplicarea art.396 alin.10 C.pr.pen., pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, la pedeapsa de : 150 zile-amendă, cuantumul unei zile-amendă fiind stabilit la suma de 20 lei, astfel că rezultă 3.000 (treimii) lei amendă penală. În baza art.38 alin.1 C.pen. constată că infracţiunile săvârşite de inculpat sunt concurente, iar în temeiul art.39 alin.1 lit.c C.pen. contopeşte pedepsele stabilite pentru acestea şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, sporită cu 35 zile-amendă (respectiv 700 lei amendă penală, cuantumul unei zile-amendă fiind stabilit la suma de 20 lei), în final rezultând pedeapsa de : 185 zile-amendă cu executare, cuantumul unei zile-amendă fiind stabilit la suma de 20 lei, astfel că rezultă 3.700 (treimiişaptesute) lei amendă penală cu executare. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.63 C.pen., referitoare la înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea, în caz de neexecutare cu rea-credinţă, în tot sau în parte, a pedepsei amenzii. În temeiul art.16 alin.1 din Legea nr.143/2000 dispune confiscarea specială de la inculpat a cantităţii de 0,2 grame cannabis rămase în urma analizelor de laborator. În baza art.112 alin.1 lit.b C.pen. dispune confiscarea specială de la inculpat, în favoarea statului, a unui dispozitiv pentru mărunţit (grinder), pe care s-a pus în evidenţă tetrahidrocannabinol (THC).Potrivit art.274 alin.1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 750 lei.Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17.07.2018.
Hotarare 228/2018 din 17.07.2018Amână pronunţarea hotărârii la data de 17.07.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.07.2018Faţă de lipsa inculpatului, amână cauza în vderea citării acestuia.
Incheiere de sedinta din 08.05.2018